Într-o zi am avut un prânz cu colegii mei. Englezi, francezi, italieni, indieni, polonezi, germani, chinezi și chiar nu mai știu ce altă naționalitate. Suntem un mozaic de oameni din toate colțurile lumii.Pentru că erau posomorâți, înfrigurați și fără viată (zombi), m-am gândit să le fac un ceai special.Băi îți spun, au rămas mască. Ca și cum nu ar mai fi văzut niciodată așa ceva.Câțiva m-au rugat să merg acasă cu ei. Dar asta pentru că purtam tocuri și pantaloni mulați.Glumesc. Le-a plăcut, măi, dar tare de tot.Au servit câte două-trei cești, ba chiar mai mult.O îmbrățișare într-o ceașcă (sau cană), au numit senzația ce au avut-o. Au zis că îi duce cu gândul la Crăciun. Și chiar așa este pentru că aici, scorțișoara este folosită aproape exclusiv iarna.Hai să nu te mai plictisesc. Mai ales dacă afară plouă, plouă și-i trecut de ora nouă. Acum doi ani am publicat o idee foarte asemănătoare parcă. Numai acum mi...