Merg la portița ce ne desparte sau, mai degrabă ne unește, gospodăriile. Iau brânză de la vecinii din deal, care sunt oieri. În timp ce vorbesc cu ea și primesc brânza, pe poarta lor de la drum el intră și, trântind-o puternic  în urmă cu o mână, târăște un miel, cu cealaltă. Țipete ascuțite, rare, pătrund în curte odată cu ei. În câteva clipe numai, îl aduce în mijlocul gospodăriei, îl înșfacă bine, nu intuiesc repede, nici nu aș fi vrut să văd cum îl apleacă și, dintr-o dată, țipătul încetează, și  căpșorul  i se apleacă într-o parte, timp în care sângele se scurge pe pământ. Doi ochi negri mă privesc larg deschiși și, deși  simt că mă țintuiesc locului, picioarele mi se desprind și aproape o iau la fugă.

Vin acasă, îmi continui pregătirile de paște. Din când în când, se aude poarta vecinilor, trântită, și vocea joasă a oierului. De multe ori se aude. Se aud țipete. Sacada