Cele mai frumoase curse sunt acelea în care m-a extaziat muntele și nu e deloc o exagerare: peisajul îmi sporește energia mai ceva ca gelurile și picioarele întrec cu mult antrenamentul. Nu mai contează că urcușul spre creste vine după deja o mie de metri urcați la foc continuu, peisajul alpin mă însuflețește de așa natură că tot corpul trage la unison, de parcă abia aș fi luat startul.

Asta am pățit și la concursul din Chur unde, pe la două mii de metri alergam ca apucata printre rododendron înflorit și lacuri oglinzi, cu nenumărate alte creste străjuind zarea, bucurându-mă de munte cu o sete de parcă n-aș mai fi văzut. Nu au lipsit nici sarea și piperul din clasicul meniu de cursă, cârceii și bonus două trânte, dar la final am concluzionat cu mulțumire că am avut o cursă bună: munte cât cuprinde, ambiție și un pic de blană la vale sosind a cincea fată la general și a doua la categorie.

Acesta este un fragment, cite