Am citit undeva că nu iubim "Pentru că", ci iubim "Cu toate că". Nu îți trebuie un motiv când iubești. Iubești, pur și simplu. Iubești tot pachetul: iubești și ambalajul, iubești și conținutul. Așa cum e. Și în egală măsură. Iubești omul, după aia iubești bărbatul sau femeia. Nu încerci să schimbi nimic la celălalt; se va schimba singur, dacă te iubește. Acest lucru este, după mine una, cea mai frumoasă declarație de dragoste. Făcând asta, omul ăla chiar vrea să rămână. Nu dăruiești timp, nu dăruiești părticele din tine dacă simți că ești într-un simulacru de relație care te strânge ( mai mult sau mai puțin) și care te sufocă. Nu lași garda jos, nu-ți dezvălui emoțiile, vulnerabilitatea oricui, oricând; nu prea ai chef să îți fie luat sufletul la mișto. Iubirea, atunci când doi oameni încep să și-o construiască, rupe granițe, sparge vămi, înlătură diferențe. Iubirea nu știe ce înseamnă distanța...