”Passa la nave mia, sola tra il pianto

De gli Alcion per l’acqua procellosa” (Carducci)

Săpătorul în piatră se trase la o parte de chipul cioplit şi-l privi: un tânăr era închipuit în marmoră chemând pe cineva de departe; braţul lui drept, aproape întins înainte, la înălţimea capului, făcea, cu arcurile încheieturilor deschise în sus, de două ori „semnul chemării: odată prin îndoirea din cot, iar a doua oară prin îndoirea degetului arătător. Pe linia nevăzută a depărtării s-ar fi putut întinde firul, de care, trăgând cu degetul şi braţul, tânărul aducea la el pe cel chemat. Capul lui ajuta la chemare, atrăgând spre dânsul, cu faţa înălţată, cu ochii aţintiţi, cu încordarea tuturor liniilor, ţelul acela îndepărtat. Iar întregul trup, aplecat în arc pe spate...