În urmă cu patru ani, un brazilian de 71 de ani, Joao Pererira de Souza, a găsit un pinguin magelanic sud-american acoperit cu petrol şi aproape mort de foame, pe o plajă de pe o insulă de pe coasta Rio de Janeiro. Atunci s-a născut o mare prietenie. Bătrânul l-a îngrijit, iar după ce s-a însănătoşit, a încercat să-l elibereze, dar pinguinul nu a mai vrut să plece. După aproape 11 luni, a părăsit totuşi casa prietenului său, iar pescarul a fost deosebit de surprins să-l vadă din nou în anul următor, iar apoi în fiecare an, scriu cei de la omofon.com citând boredpanda.com
Această rasă de pinguini trăieşte, în mod normal, pe coastele din Patagonia, la aproape 8.000 de kilometri de plaja la care se întoarce mereu, pentru a petrece aproape opt luni cu pescarul pensionar, în casa acestuia. Soseşte în fiecare iunie şi pleacă în februarie anul următor.
Bătrânul iubește pinguinul ca pe fiul său: Stă în poalele mele, mă lasă să-i fac duş, să-i dau sardine din mână şi să-l iau în braţe, povesteşte pescarul, care l-a numit pe pinguin Dindim.
În Brazilia, este ilegal să transformi animalele sălbatice în unele de companie. Dar, în ciuda acestei legi, pinguinul Dindim vine mereu să-şi petreacă timpul alături de cel mai bun prieten al său, pe care l-a întâlnit pe o plajă în 2011.