Am inchis televizorul si
ma pregatesc de culcare. Am vrut sa vad un film, dar m-am trezit
urmarind un documentar fascinant despre omenire, evolutie, relatii
interumane si interculturale. Pun capul pe
perna, dar nu reusesc sa adorm rapid. Ca pe un ecran urias,
vizualizez cu ochii mintii: rasism, apartheid, segregare,
discriminare rasiala, intoleranta, xenofobie.
Ma ghemuiesc mai comod si
adorm. Sau asa cred. Imi amintesc ca am citit undeva ca omul este o
fiinta culturala, deci este educabil. Inseamna ca aici este cheia:
ni se predau stiinte, digeram formule complicate despre compusi
chimici si fenomene fizice, dar nu ne acceptam intre noi. In
general ii percepem pe ceilalti fie ca dusmani, deci ii respingem,
fie ca prieteni, deci ii acceptam. Dar nu prea avem disponibilitate
pentru a-l cunoaste pe cel pe care il respingem. Nu stim sa
acceptam chiar daca nu ne place cineva. Suntem impartiti in
persoane dominatoare si persoane dominate. Cei care nu accepta
dominatia, sunt exclusi automat din grupuri, mai ales in cultura
adolescentilor. Visul meu incepe sa rasfoiasca sertare ascunse, cu
informatii pe care le stiusem candva, dar le uitasem. Poate
folosesc totusi prea mult internetul si creierul meu a inceput sa
functioneze ca un computer, in somn ... O sa ma mai gandesc la
asta, dar acum nu am timp. Este momentul sa gasim o
solutie.
Ce ne lipseste pentru ca
multiculturalitatea sa functioneze? De ce nu avem toti dorinta de a
ne cunoaste, de a ne intelege si accepta unii pe altii ? Cred
ca nu ne intelegem suficient de bine. Limbile straine sunt indispensabile, dar ne ajuta sa
intelegem doar cuvintele rostite de cineva, nu persoana. Omul pe
care nu il intelegem are ganduri, trairi, amintiri, spaime,
deceptii, bucurii. Nu ne-a invatat nimeni sa ‘citim’ si mai ales sa
intelegem asa ceva. Documentarul vizionat mai devreme vorbea despre
atitudini etnocentrice. La nivel larg, si popoarele functioneaza la
fel: membrii propriului grup sunt considerati superiori, iar
valorile si obiceiurile – singurele adevarate si care merita
respectate, iar membrii altor grupuri sau popoare sunt inferiori,
ca si valorile si obiceiurile lor. Daca in interiorul grupului,
etnocentrismul este motorul solidaritatii sociale, in exterior este
cauza genocidelor, discriminarilor, purificarilor etnice despre
care am invatat la istorie. Tocmai a cazut o bomba in Siria. Ca
solutie la problemele sociale ale tarii, solutie gandita de statele
mai dezvoltate. Cred ca ma aflu in mijlocul unui cosmar din care as
vrea sa ma trezesc.
Imi amintesc de
colonizatorii Americii care ii considerau pe bastinasi animale
salbatice. Revad apoi secvente rulate cu viteza din filmele si
cartile despre lagare de exterminare, sclavie, dictatura. Am fost
invatati la scoala ca sclavia a fost abolita. Totusi, vedem la
televizor forme moderne de sclavie: cetateni care folosesc minori
pentru a le lucra pamantul, copii pe care ii tin in lanturi si ii
infometeaza. Tresar in somn. Nu imi place
acest vis. As vrea sa se termine.
Am auzit deseori despre
valorile umane care ar trebui sa ne conduca. Dar acum realizez ca
ni s-au predat doar cuvinte: acceptare, intelegere, compasiune etc,
dar nu am fost invatati cum sa traim in realitate aceste atitudini.
Cum sa fim intelegatori? Cum arata compasiunea? Ce este in
definitiv? Predarea acestor cuvinte doar ca niste formule magice
este ca si cand am certa un copil care s-a urcat prima oara pe
bicicleta ca nu isi tine echilibrul. Putem sa tipam la el: de ce
nu-ti tii echilibrul? Dar daca nu a experimentat starea de
echilibru si creierul lui nu stie ce are de facut, tipam degeaba.
Copilul pur si simplu nu stie CUM sa faca acest lucru. Trebuie sa
il invete cineva, fara sa il tina, pentru a-l lasa sa experimenteze
singur, dar in siguranta. Visul meu se muta brusc la scoala. Este
locul unde invatam. Dar din orar lipsesc orele pentru acumularea
competentelor interculturale: educatie umanista si interculturala,
fizionomie culturala, comunicare, lingvistica. Cred ca cineva le-a
sters din greseala. Visul le reda locul in catalog.
Poate nici nu este nevoie de note, ci doar de
experiente.
Cred ca incep sa inteleg
de ce este nevoie. In primul rand, de comunicare. Dar nu doar cu
ceilalti, ci in primul rand comunicarea cu sine. Comunicarea in
masa, comunicarea verbala, non-verbala si interculturala sunt de
asemenea importante. Un obstacol in calea comunicarii eficiente
este lipsa de interes. Oamenii sunt stresati de problemele
cotidiene si nu mai prezinta interes pentru problemele altora,
elevii sunt obositi de volumul mare de informatii fade pe care
trebuie sa il retina, asa ca nu mai manifesta interes si pentru
problemele colegilor, cetatenilor, popoarelor. Nu cred ca putem
obliga pe cineva sa fie interesat de problemele altora. Insa putem
accepta in categoriile sociale fara de care societatea nu poate
functiona - profesori si medici - doar persoane cu aptitudini
lingvistice, interpersonale si capacitate empatica. Ma trezesc
brusc.
A sunat ceasul. Poate ca
visul meu a durat doar o clipa, dar am inteles cateva secole de
neacceptare. Imi dau seama ca am inteles mai bine de ce Gulliver
era pasionat de lingvistica si de ce Gullible cauta normalitatea
intr-o lume anormala. M-am intors la carti, dar si la lumea reala.
Visul meu m-a invatat ceva. Cheia este educatia.
