‘ Ce multe versuri, ah! ce multe
versuri
Şi totuşi ce puţină poezie!’
Şi totuşi ce puţină poezie!’
Unde te uiţi
e vid, e fals, e rece,
Suflete-amorţite,
emoţii false,
platitudini
Născute din vulgare atitudini.
Ne-am grăbit
Şi am rănit,
Căci am uitat să oferim
Galant un zâmbet nostim
Şi să primim
Firesc, fără să cârcotim.
Alergând după ceva,
Am uitat.
Şi evident am ratat.
Am alergat după mult,
Şi am uitat bucuriile mici,
Oferite de un licurici.
Am alergat după perfect
Si am uitat să privim atent,
Cu emoţii de adolescent.
Am alergat după elogii
Şi am uitat clipele luminoase
Din preajma vorbelor armonioase.
Am alergat după putere
Şi am uitat că nu avem voie sa călcăm in picioare
demnitatea,
Dreptatea şi seninătatea.
Am alergat după mărire
Şi am uitat să ne bucurăm de un gândăcel
cărămiziu
Ce luminează chiar şi un cer cenuşiu.
Alergând mereu după ceva,
Am uitat dezmierdarea fină
Şi am ratat bucuria senină.
Ce multe versuri, ah! Ce multe versuri
Şi totuşi ce
puţină poezie!
Deşi
cunoaştem sofisticate
nuanţe de mânie
Şi calomnie,
Am uitat ce culoare au sinceritatea
Şi simplitatea.
