V-ați întrebat vreodată oare de ce România n-are și n-a avut niciodată niște trupe ca The Ronettes, Pussy Riot sau Babes in Toyland? Și…mai departe…de ce indie rock-ul autohton sună ca ceaiul, în marea lui majoritate? Răspunsurile pertinente pot fi lejer tema unei teze de doctorat super - șmechere, dar haideți să revenim la ale noastre….
Fiindcă trăim în niște vremuri „cu curu-n sus“, simt nevoia să-mi încep cronica albumului de debut al fetelor de la Wet Leg cu câteva versuri extrase din piesa care încheie acest disc. „I'm not sure if this is a song/I don't even know what I'm saying/Everything is going wrong“. Parafrazând observațiile cât se poate de veridice ale fetelor am putea fi la fel de nesiguri că acesta e un album discografic și impregnați de o certitudine apăsătoare că multe din lucrurile ce se-ntâmplă azi merg într-o direcție greșită. Cu toate acestea, albumul ăsta e unul cât se poate de drăguț...