White Dog începe cu o frumoasă secvență filmată în ralanti care ne prezintă o Budapestă cu iz postapocaliptic, nimic nu pare să miște pe străzi cu excepția unei fetițe (Lili) în pantofiori cu toc minuscul și hanorac (nepotrivirile vestimentare ne dau de înțeles că va urma un șir edificator de explicații) alergând pe bicicletă cu o trompetă în spate, fugărită de o haită de câini furioși. O imagine încârcată de poezie subtilă, în ciuda descrierii. Apoi ritmul poveștii devine unul normal, adică veridic, până la un punct. Filmul se poziționează undeva la granița dintre realitate și fabulă. Lili, stăpâna puberă a unui câine metis tare simpatic (un actor desăvârșit, de fapt doi actori desăvârșiți, căci au fost doi câini, Luke și Body premiați cu Palm dog la Cannes) este nevoită să locuiască pentru o perioadă de timp cu tatăl ursuz care nu agreează câinii, mai ales în propria locuință. În schimb se pare că nu-l deranj...