Asta nu-i ţară pentru bătrâni. Tinerii stauUnul în braţele celuilalt; păsările în copaci. EştiAici cu-aceste generaţii care mor – cu cântecul lor.Păstrăvi în cascade, mările pline de peşti;Scrumbii, păsăret şi animale laudă vara în cor;Tu, alături de tot ce-i creat, se naşte şi moare, trăieştiÎn această muzică senzuală, unde nu se discernPrintre ceţuri monumentele intelectului etern.

Un om bătrân e doar un lucru de prisos,O fleandură pe băţ – cât sufletul disperă,Cât nu aplaudă şi cântă bucurosPentru fiecare clipă de viaţă efemeră.Iar a cânta nu-n şcoli înveţi – mai cu folosPriveşti-un monument şi înţelegi cum măreţia trece peste eră.De-aceea-am navigat prin valuri şi brizanţi,Spre-a ajunge aici în oraşul cel sfânt, Bizanţ.

O, înţelepţi în mozaic de aur pe pereteDe veghe în lumi