Diversitatea se refera la toate punctele de vedere în care personalul diferă unul de altul, cuprinzând o serie de caracteristici personale vizibile, de exemplu, vârsta, etnia şi totodată, caracteristici personale mai puţin vizibile, cum ar fi competenţele, nevoile, stilul de muncă.Societatea nu poate să existe şi nu poate să progreseze fără a exista cineva care să îndrume ori să ghideze o organizaţie. Diferenţele vizibile dintre angajaţi sunt îmbinate cu atitudini, valori, comportamente diferite ale acestora care se suprapune cu sarcinile de muncă şi cu relaţiile pe care fiecare angajat le dezvoltă la locul de muncă. Apare, o diversitate de idei, obiceiuri şi hotărâri, pe care organizaţia trebuie să ştie cum să le gestioneze în avantajul său.“Apariţia managementului diversitaţii nu este o surpriză. El încearcă să fie o linie mediană între perspectivele egalităţii şanselor, care militează pentru aprecierea individului în raport cu locul de muncă în funcţ
Citește mai departe