Poezie

  • Promisiunea unei iubiri necunoscute....... 306

           Promisiuni,...afectiuni duse pana la extrem sau simple cuvinte de dor si iubire,...insa nu toate aceste''perle''   mai mult sau mai putin aplicate duc si la raspunsul final , si acela e: Iubirea launtrica, acea dragoste si atasament, precum stantarea unei foi- (sufletul oricaruia dintre noi) si stampila- (iubirea cu adevarat patrunzatoare) proaspat inmuiata in cerneala de diferite culori, care...., chiar si aceste culori au parca o insemnatate a ei! Fiecare culoare ce poate semnifica sau scoate in evidenta intensitatea iubirii ce a fost aplicata sufletului si nu in ultimul rand inimii, .....      Dar ca dorinta si devotamentul sa nu ramana si sa stagneze in ceata societatii sau in intunericul prapastios al lumii, vara aceasta se preconizeaza o binecuvantare pentru noi toti,  cladind si alinand cu a ei lumina si caldura!

    Citește mai departe

  • Schiță de femeie cu suflet de păsări călătoare 350

         Mă uitam cum îmi desenai chipul, mi-l colorai în fiecare zi altfel. Nu îmi plăcea niciodată ce ieșea din mâinile-ți vulgare. Aș vrea să fiu cum eram înainte să apari tu cu talentul tău de pictor în fragedă pruncie. "Să existe o gumă de șters să șteargă fiecare negru și fiecare violet de pe chipul meu." - mă trezeam uneori urlând. Dar degeaba.     Mă uitam cum îmi conturai și trupul. Îmi schițai un gât subțire și sânii mei luau formă de pepeni uriași, cumpărați la kilogram. Îmi spuneai mereu că sunt prea slabă și mă întrebam când ai să tragi niște linii mai curbate pe foaia ta, cea mult iubită. Așteptam din clipă-n clipă să-mi apară un fund mai mare. Nu a apărut.     Îmi aduc aminte când mi-ai desenat piciorul stâng. Zâmbesc și acum. Ți-a tremurat mâna de la vânt, iar genunchiul e acum în spate. M-ai iubit și-ai făcut din trupul meu trup de zâne nefericite. N-ai știut cum și inima mi-ai desenat-o în formă de stafidă ce se micșora di

    Citește mai departe

  • Prima sinucidere... 299

    Ai venit neanunțat și mi-ai stropit obrajii cu nisipul fermecat.Rânjet de copil.Mi-ai spus că fluturii nu zboară, că ei fac dragoste și plutesc de dor.Inima flutura pe un picior.Am ascultat împreună cum cresc frunzele și din zâmbetul lor am fredonat o melodie.Buze amorțite de plăcere tâmpită.Respiram în același ritm de muzică țigănească și băteam ușor cu degetul pe geam.Suflet de țambal.Ne-am căsătorit mâinile și minciunile ne țineau frumos de ele. Clovni slinoși deghizați în preoți virtuoși.Acum mi-am așezat pe un piedestal de ceară ultimul fum dintr-o țigară.Prima sinucidere e c-un picior afară.

    Citește mai departe

  • Delir, frumoasă boală... 238

    El nu era. Eram doar noi, unul acum și separați peste o oră.Gâtul îți mirosea a mine... de cărbuni. Sudoare, greață și un pic de negru.Mi-au trebuit mici veșnicii ca să-mi spăl mirosul. Acum că a trecut, sub pernă am cărbuni.Îți era frică de trecut?! Trecută îți este acum frica.Cafeaua îmi vindecă boala ușor senină și un pic senilă. Râde singură puțin și apoi tace.Nume care se repetă obsesiv și oameni îmbrăcați în alb pe marginea prăpastiei.Igor, Sasha și din când în când și câte-un Alex. Pe al tău nu mi-l amintesc.Începea cu roua care picura ușor pe iriși și se termina cu un strop de bleumarin.Curaj! Respiră! Te bucuri? N-ai de ce...Știu acum, dar am să uit din nou îndată, Arthyom, dragul meu!Miroși a mine. Îmi miroseam mâna după plecarea ta, dar mirosul s-a spălat de zile bune.Sărută-mi mâna până la cot, suflă-mi pe ea sudoarea ta și nu mă mai atinge. Las-o să respire.Sunt trei zile de atunci. Mâna s-a lipit de nas ca o r

    Citește mai departe

  • Sângele transpiră... 238

    Spuneai să zburăm în noapte fugăriți de zmeie rătăcite ce călătoreau ca noi.Nu există zmeie călătoare, nimeni nu s-a rătăcit vreodată în colivie.Nimeni nu a pășit vreodată în afara ei. Toți avem locul nostru, bine stabilit.E ca un cerc desenat cu cretă.Spuneai că există râuri care curg și lacuri care stau de plăcere, închise în lărgimi diverse.Nimic nu curge, totul transpiră aici. Lumina picură picuri de sudoare.Limba-mi moare de căldură, degetele se dezbracă-ncet și ele.Până și sângele-mi transpiră sânge.Spuneai cândva de un Făt-Frumos și de prințese colorate, că visai și erai fericit.Visele de-aici le-ai luat și-ai făcut povești frumoase.Nimeni nu visează pe aici. Locul duduie de coșmaruri treze.Sufletul... și la el e noapte.Fii bun și aerisește un pic. Ne sufocăm de-atâta soare.

    Citește mai departe

  • Scoici cu petale... 244

    Pietrele au început să se plictisească să mai fie pietre și încep să înflorească. În luna pietrelor înflorite, înfloresc și țurțurii. Au petale argintii și tulpină nevăzută. Tu o vezi.Pietrele înfloresc pe rând. De la cele mici, la cele mari, până când munților le cresc petale și tulpini.Vulcanii scuipă polen rece și nisipul e cu patru foi. Două galbene și două roșii cu pete negre. Eu le văd.Scoicile... o minunăție! Celor moarte le cresc rădăcini. Se strecoară printre frunzele nisipului și-și găsesc sălaș până la toamna lor. Cele vii au în ele floricele mici. Atât de mici, încât încap cu miile în frunzele albastre ale munților.Ei nu văd.Când se-apropie scuturarea, anotimpul morții lor, se adună toate pe o stâncă stearpă și fluieră până la sfârșit.Melodii cu glasuri și cuvinte. Au și dirijor. Un căluț de mare care o să strângă un buchet frumos din fiecare. Eu nu pot.

    Citește mai departe

  • Păcat, miere și ceas cu cuc... 239

         Miere și țigări lăsate la vedere. Mierea se scurge din lingurița care se grăbea spre cana cu ceai, iar țigara se fumează singură în scrumieră.     Minute bune scurse de atunci, mierea e tot pe masă, țigara încă își mai fumegă ultima suflare, dar ceaiul s-a răcit de prea mult timp. Ei fac dragoste pe ascuns în debara. Își cuprind trupurile într-unul singur. Ea îi mângâie obrajii, el îi sărută porii prin care grăbit își face intrarea. Se știu de trei veri. Se cunosc de peste 10 ani, dar își vorbesc de ieri.      Ea pleacă cu un "pa", el îi spune simplu, "noapte bună". Melci în ceață pe uscat. Mici, uzi, murdari și cam striviți săracii. Luna cade pe o parte, dar își ține ochii sus. Cât mai sus! Cel mai sus! De aici nu vede nimic. Sunt doar cercuri rătăcite printre musculițe scofâlcite.Merge mai departe, dar întunericul cel verde îi surprinde mâinile ce vor s-atingă liniștite norul vesel ușor spre negru.Ceasul stă de-o săptămână și două ore.

    Citește mai departe

  • Petale de bucurie...alinare...... 254

    ...

    Citește mai departe

  • Vineri, 13... 280

    Este undeva între luni și luni, poate marți sau poate...nu?O doare carnea degetelor cu care și-a șters ochii joi.O încearcă zâmbetul de mâine care a venit cu întârziere de trei ore bune, răsfirate în săptămâni scurse-n luni și ani de zile.Un singur zâmbet, un pantof cu toc înmuiat în cafea slabă "doar ca să fie" și un ruj topit în baie.Pe singurul geam al semi-grotei intră fum de țigară și nu iese nimic.Singurul ciorap e găurit în vârf și-i cam roșu pentru gustul ei, cam fad ce-i drept.Așteaptă luni să fie marți ce a trecut, dar acum se transformă în ce a fost mâine.Deci, îi e cam frică pesemne. Superstiții? Nici vorbă. Poate ale altora. Poate ale ei bucăți de usturoi la ușă.Singura țigară o fumează acum, dar ultimul fum îl păstrează ca pe un talisman în buzunar.Pieptul i se zbate. Mai cere. Se luptă cu buzunarul, dar e prea tâ

    Citește mai departe

  • Noaptea, cu dor de ducă!... 252

    E din nou noapte. Femeia asta nu încetează să mai apară. O dată pe zi, negreșit, de la facerea lumii.A lăsat scris că mâine o să plece în lume cu flori la gât și roșu pe unghii. Că stă acolo de o viață, că nimeni nu o vede și dacă o vede, o ignoră spunând că e normal.Oglindă nu mai are. A murit în tinerețe la un cutremur devastator. A rămas doar ea și roșul de pe unghii. Atât!Hai s-o înțelegem și iriși să-i culegem! S-o eliberăm de Soare și la gară s-o conducem cu urale și mulțumiri pe veci.Să-i dăm stelele și Luna, să-i înapoiem minciuna, să-i spunem adevărul și s-o dăm cu ruj pe buze. De-ar ști ce o așteaptă, ar rămâne acolo în întunecimea-i fericită...Și dacă abisul îi produce frică, hai să-l înmuiem în lapte, să-l ungem cu lalele negre și să-l gâdilăm în talpă. Poate așa o s-o răsfețe."Stai acolo! Nu pleca! Nu ai loc! Lumea-i mică și-i e frică de frumoase chin

    Citește mai departe
© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile