• Un primar italian oferă 2.000 de euro persoanelor care vor să se multe în satul său. 562

    Daniele Galliano, primarul localităţii Bormida, vrea sa ofere 2000 de euro pentru a-i convinge pe oameni sa se mute acolo. Satul are doar 394 de locuitori. După ce primarula făcut anunţul, zeci de persoane au acceptat să se mute în micul sat din Liguria, scrie Rador. Localitatea are o stradă principală, patru restaurante, un motel, o bibliotecă, o farmacie, un magazin, un B&B o poştă care se eschide de trei ori pe săptămână. În Bormida nu exisă spital, însă există un medic care consultă rezidenţii de trei ori pe săptămână. Persoane care provin din diferite colţuri ale lumii, din Statele Unite, din Regatul Unit, din Indonezia şi din Ungaria şi-au exprimat interesul. Condiţia lor a fost să existe semnal Wi-Fi de mare viteză pentru a munci de la calculator. „Nu sunt prea multe de făcut aici. Însă viaţa este atât de simplă şi naturală, avem păduri, capre, biserică şi o mâncare foarte bună. Ducem o viaţă lipsită de stres, cu siguranţă”, a spus directorul unui restaurant local. Pe lâ

    Citește mai departe
  • Cuibul de la Mare - din respect pentru frumos... 325

    Într-o lume mult prea grăbită să prindă ultimul tren spre nemurire, într-o viață care te obligă să fii în goană mereu către ceva, există parcă locuri special create care să îți oprească timpul în loc. Și pașii. Și gândurile. Locuri în care să stai efectiv încremenit așa, vreme de câteva zile, întorcând pe toate fețele gândul că ai putea păstra sentimentul acesta, o eternitate.

    Citește mai departe
  • Profeţii cutremuratoare făcute de DUHOVNICI, despre viitorul Europei. Care va fi soarta Romaniei… 564

    Când toți au fost îndatorați, au declanșat o așa-zisă criză economică și au început să ceară banii înapoi. Azi toate statele sunt îndatorate la cineva. Acest cineva cine este? Cu multă îndemânare ascund acest adevăr... Post-ul Profeţii cutremuratoare făcute de DUHOVNICI, despre viitorul Europei. Care va fi soarta Romaniei… apare prima dată în Ştiri de Actualitate!.

    Citește mai departe
  • Salarii mai mari cu 30% pentru primari și viceprimari. 569

    Salariile primarilor și viceprimarilor din marile orașe vor fi majorate prin legea salarizării unitare, iar acestea se vor mări în medie cu 30% . Comisia de Muncă din Senat a adoptat un amendament la care se modifică unii coeficienți de salarizare pentru primarii și viceprimarii din municipii și orașele cu număr mare de locuitori, excepţie făcând primarul şi viceprimarii Capitalei. Potrivit membrilor comisiei, salariile primarilor din marile orașe se măresc cu 1450 de lei faţă de sumele propuse în proiectul inițial al legii salarizării unitare. Majorările se vor aplica de la intrarea în vigoare a legii, care ar trebui să fie 1 iulie, potrivit parlamentarilor din coaliția PSD-ALDE. Amendamentul cu privire la mărirea salariilor primarilor aparține deputatului PNL Corneliu Olar, fost primar cu cinci mandate. USR a criticat dur propunerea, deoarece orice modificare se face cu acordul partidelor din opoziție, repectiv UDMR și PNL. Dacă legea va intra în vigoare, primarii și viceprimarii

    Citește mai departe
  • Copil OLIMPIC bătut de mamă până i-a rupt coloana. Motivul este unul halucinant! 578

    Un copil din Târgu Jiu în vârstă de 13 ani, a fost bătut de mamă până i-a fisurat coloana din cauză că nu era olimpic la suficiente materii. Potrivit primelor informaţii pe care anchetatorii le-au oferit presei, băiatul este un elev eminent la liceul Tudor Vladimirescu din Târgu Jiu. Deși este olimpic la mai multe materii, mama lui nu a considerat că sunt suficient de bune performanțele sale școlare. Femeia înt-un acces de furie e l-a bătut până i-a fisurat coloana. Copilul a fost lovit în mod repetat cu un corp dur şi prezintă urme de muşcături. O femeie a fost cea care a a sunat la 112 și a anunțat că o mamă își lovește copilul, în scara unui bloc din apropierea Casei de Pensii Târgu-Jiu, la fața locului venind de urgență poliția. „Am fost sesizați de o femeie despre faptul că o mama exercita acte de violență asupra fiului său, în zona Casei de Pensii din TÂRGU-Jiu. Polițiștii s au deplasat la fața locului, au luat primele măsuri și au întocmit dosar penal de violență în familie.

    Citește mai departe
  • CRIMA care a ŞOCAT întreaga ţară! Bolnav de GELOZIE, un bărbat din Bacău şi-a ucis fiica vitregă de doar 11 ani 618

    A lăsat un mesaj de adio femeii de 30 de ani: "O să-ţi iau ce ai tu mai scump pe acest pământ" şi i-a luat fetiţa. Post-ul CRIMA care a ŞOCAT întreaga ţară! Bolnav de GELOZIE, un bărbat din Bacău şi-a ucis fiica vitregă de doar 11 ani apare prima dată în Ştiri de Actualitate!.

    Citește mai departe
  • A MURIT şi i-a lăsat aproape UN MILION de DOLARI, vecinului care îi curăţa burlanele din generozitate. 668

    După macabra descoperire, Sharp a aflat că vecinul său i-a lăsat o avere de 800,000 de dolari ca recunoştinţă pentru generoziotatea şi prietenia sa. Post-ul A MURIT şi i-a lăsat aproape UN MILION de DOLARI, vecinului care îi curăţa burlanele din generozitate. apare prima dată în Ştiri de Actualitate!.

    Citește mai departe
  • Afla si tu cum influenteaza izolarea exterioara a blocului, cheltuielile la intretinere… 638

    In concluzie, izolarea termica a blocurilor cu polistiren poate aduce multiple beneficii, daca va decideti sa apelati la ea. Post-ul Afla si tu cum influenteaza izolarea exterioara a blocului, cheltuielile la intretinere… apare prima dată în Ştiri de Actualitate!.

    Citește mai departe
  • Londra: Fetiță româncă furată din greșeală de un hoț de mașini! 578

    Beatrice Felicia, fetiţă de origine română în vârstă de 6 ani, se afla pe bancheta din spate a mașinii tatalui ei în momentul când autovehiculul a fost furat. Tatăl copilei s-a întâlnit cu un localnic ce susținea că este interesat să îi cumpere mașina, un VW Passat. Când potenţialul cumpărător s-a văzut la volan a demarat în trombă, cu tot cu fiica proprietarului mașinii, micuța aflându-se pe bancheta din spate. Incidentul a avut loc în zona Leyton din estul Londrei. După câteva ore hoțul a abandonat-o pe fetiță pe străzi și a fost găsită de bunica ei pe Leyton High Road, în zona in care a avut loc furtul. Nu se știe cum a coborât din mașină. Poliţiştii nu au reușit deocamdată să afle cum a ieşit Beatrice din maşină şi nici exact unde a fost găsită, pentru că nici fetiţa şi nici bunica ei nu vorbesc engleză. Până acum, nici mașina şi nici hoțul nu au fost găsiți. Proprietarul autoturismului l-a descris pe făptaș ca fiind un bărbat asiatic în jur de 30 de ani. Cercetările în acest c

    Citește mai departe
  • Cheloo de la Paraziţii, condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare. 602

    Cătălin Ştefan Ion (Cheloo), solistul trupei Paraziţii, a fost condamnat, miercuri, la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru deţinere şi trafic de droguri. Judecătorii Tribunalului Prahova l-au condamnat pe Cheloo la doi ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere şi 180 de zile amendă penală. Decizia Tribunalului Prahova şi nu este definitivă. Cătălin Ştefan Ion a semnat o declaraţie prin care îşi recunoaşte vinovăţia într-un dosar de trafic de droguri. Potrivit acordului semnat de Cătălin Ştefan Ion, procurorii au propus n, o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspendare, în dosarul în care este cercetat solistul trupei Paraziţii. După semnarea acordului, acesta a fost întrebat de jurnalişti dacă acest dosar îi pătează imaginea publică, solistul a declarat că ”Imaginea este deteriorată şi groaznică de o viaţă, încât nu cred că mai poate schimba imaginea mea ca artist sau ca persoană”, a declarat Cheloo. ”Decizia judecătorilor este decizia care trebuie acceptată. Nu m

    Citește mai departe