• Temerile credincioșilor – I... 564

    Viața de pe acest pământ e una tare nesigură. Ce avem azi putem pierde aproape instant și mâine să nu mai avem. Banii, bunurile, sănătatea, putințele, frumusețea, cunoștințele, relațiile și chiar viața stau mereu sub semnul incertitudinii și există mereu riscul să le pierdem. Nu putem avea siguranță absolută pe nimic. Așa se face că s-au inventat asigurările. Se pot asigura casa, mașina, pensia, sănătatea dar și alte chestii mai puțin întâlnite în acest domeniu cum ar fi: buzele, vocea, sânii femeilor, picioarele, câinele, frumusețea și multe alte lucruri sau aspecte la care oamenii țin mult din cauză că le The post Temerile credincioșilor – I appeared first on File din jurnal.

    Citește mai departe
  • Cum a înviat Hristos?... 480

    Oare nu este îndeajuns a şti că Hristos a înviat? La ce bun să se chinuie cineva cu întrebarea: „Cum a înviat?”. Întrebarea voastră vine, însă, din dragoste şi entuziasm, iar nu, nicidecum, din îndoială; ca atare, îmi este dragă şi această întrebare a voastră, dragii mei. Aşa cum soarele răsare în Asia dintr-o dată, şi ziua ia locul nopţii.

    Citește mai departe
  • SCHIMBAREA ÎN VIAŢĂ - POVARĂ SAU PROVOCARE?... 537

    Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.  Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.   Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles   *     *     *     *     *     *     * Oamenii nu vor să se schimbe. Ei doar afirmă acest lucru pentru că, de multe ori, iluzia de a vrea ceva devine suficiență și justificare

    Citește mai departe
  • Incredibil... 583

    Două expresii sunt foarte uzate în perioada asta și anume: „Paște fericit!” Și „Hristos a înviat!” Sunt pe buzele tuturor și devii un fel de eretic dacă nu le spui, chit că prima nu e corectă gramatical iar cea de a doua, deși e reală e ceva așa de special încât puțini oameni care o rostesc o și cred. Mi se duce gândul inevitabil la detaliile oferite de apostolul Marcu despre evenimentele imediat următoare învierii și anume despre reacția ucenicilor în două instanțe diferite la auzul veștii despre înviere. Reacția lor a fost necredința sau un fel modern de a The post Incredibil appeared first on File din jurnal.

    Citește mai departe
  • HRISTOS ESTE VIU!... 601

    Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.  Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.  Lumea nu este ceea ce este, ci ceea ce vrei tu să vezi că este.   Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles   *     *     *     *     *     *     *  PAȘTELE, după om citire  Hristos nu a înviat azi.  El este viu dintotdeauna și se află în fiecare ființă, în fiecar

    Citește mai departe
  • Iubirea răstignită învinge păcatul, iadul și moartea (Pastorală de Sfintele Paști – 2017) 479

    † DANIELPRIN HARUL LUI DUMNEZEUARHIEPISCOPUL BUCUREŞTILOR,MITROPOLITUL MUNTENIEI ŞI DOBROGEI,LOCŢIITORUL TRONULUI CEZAREEI CAPADOCIEIŞIPATRIARHUL BISERICII ORTODOXE ROMÂNE PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER

    Citește mai departe
  • Sfânta și Marea zi Sâmbătă... 446

    În Sfânta și Marea Sâmbătă prăznuim îngroparea dumnezeiască și trupească a Mântuitorului nostru Iisus Hristos și pogorârea la iad, prin care neamul nostru fiind chemat din stricăciune a fost mutat spre viață veșnică. Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile; iar săptămâna mare este cea mai importantă; şi iarăşi săptă­mâna mare culminează cu Sfânta şi Marea zi de Sâmbătă. Se numeşte săptămâna mare nu pentru că zilele e

    Citește mai departe
  • Predică la Sfânta și Marea Vineri - Sfintele Patimi - Părintele Petroniu Tănase 437

    Sfinte, mântuitoare și înfricoșate, numește Biserica Patimile Domnului. Sfinte, pentru că Cel ce le-a răbdat este Sfântul Sfinților, Sfințenia însăși; mântuitoare, pentru că ele sunt prețul cu care Domnul a răscumpărat neamul omenesc din robia păcatului; înfricoșate, pentru că nu poate fi ceva mai cutremurător, mai înfricoșat decât ocara, rușinea și batjocura pe care făptura le-a aruncat asupra Făcătorului și Dătătorului de bine, Care pe toate le-a răbdat până la moarte, rugându-Se pentru călăii Săi. Însăși făptura neînsuflețită se cutremură și se revoltă în fața acestei nemai

    Citește mai departe
  • Predică la Sfânta Liturghie din Sfânta și Marea Joi - Despre Cina cea de Taină - Arhimandritul Ioanichie Bălan 448

    „Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu... Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi...” (Matei 26, 26-28). Iubiţii mei fraţi, Mare este sfânta zi de astăzi. Că mai înainte de patima Sa cea de bună voie, prea Bunul nostru Mântuitor a voit să cineze pentru ultima dată împreună cu ucenicii Săi. Dar Cina aceasta nu este o s

    Citește mai departe
  • Ești TOTUL sau NIMIC?... 536

    Nu trebuie să schimbăm lumea; trebuie doar să ne schimbăm pe noi.  Şi vom constata cu surprindere că cei din jurul nostru se schimbă împreună cu noi.  Sunt răspunzătoare pentru ceea ce scriu, dar nu răspund pentru ceea ce crezi tu că ai înțeles   *     *     *     *     *     *     *  Știai că... ... banalele „nu sunt în stare de nimic”, „nu mă pricep la nimic”, „nu știu să fac nimic” nu numai că nu sunt adevărate, dar pot deveni adevărate „programe” de dezintegrare ale încrederii în tine,

    Citește mai departe