Pe 11 iulie a fost ziua botezului ei. Atunci am celebrat faptul că a devenit fiică de Dumnezeu.

N-am întîlnit în viața mea urmaș al lui Cristos mai dedicat și mai chitit să împlinească poruncile Mîntuitorului. Sînt omul care o cunoaște cel mai bine. Sînt îndrăgostit de ea de 31 de ani și ne-am căsătorit în urmă cu 26 de ani. Nu avem secrete între noi, ne știm de la 6 ani. Am văzut-o crescînd, copilă, adolescentă, fată, femeie, mamă …

Cu cît am cunoscut-o mai bine, cu atît am admirat mai mult modul în care își trăiește în modul cel mai discret și serios viața cu Dumnezeul ei. N-a făcut paradă niciodată! Nu s-a împlicat în nicio lucrare publică (n-a cîntat solo-uri, n-a spus poezii, n-a fost învățătoare la copii, deși toată lumea se aștepta la asta de la ”coana preoteasă”). Este tăcută și zîmbitoare, este sobră și descurajantă față de orice abordare a sexului opus (așa a fost și cu mine, probabil asta m-a ambiționat și mai mult! A fost o cetate greu de cucerit, cînd eu eram obișnuit să îmi leșine fetele în față).

Nu am fost eu chemat la slujba pastorală atît cît a fost ea cheamată să fie soție de pastor. S-a desăvîrșit sub ochii mei atît de mult încît mă tem acum că este atît de pregătită pentru cer încît Dumnezeu să Își ia bijuteria și să Și-o așeze pe raft, gata fiind și desăvîrșită în toate!

În acești 26/31 de ani am greșit de multe ori față de ea. Am multe, multe regrete, dar de fiecare dată m-am simțit iertat dumnezeiește, deplin, fără urme de resentiment, fără cicatrici care să ne mănînce în zilele ploioase, fără răni supurînde. Am simțit cum de fiecare dată mi-a dat ocazia să recuperez, să o iau de la capăt, cu un capital de încredere neatins.

Este încă tînără, arată tînără, dar este tînără la suflet. Zilele trecute am simțit cum mă îndrăgostesc iremediabil încă o dată și încă o dată. Se prinsese zmeul copilului în copac. Eu am ezitat, gîndindu-mă cum se vor prăbuși cele 86 de kg pe sol, dacă rup crăcile sub picioarele mele. Ea n-a ezitat o clipă. S-a cățărat ca o adolescentă, s-a întins cît este de lungă și a recuperat zmeul, primul zmeu al lui Noah. Cum să nu o iubești cînd răspîndește atîta seninătate, naturalețe, zglobiciune, sănătate mentală și putere emoțională?

La 44 de ani a născut din nou, la 47 de ani încă are curajul să alăpteze și să își poarte copilul agățat în wrap și în toate este elegantă. Eleganța o caracterizează în absolut toate lucrurile: gesturi, mișcări, chiar și în grimasele de durere. Mănîncă elegant, se îmbracă elegant, a născut elegant, pășește elegant, își sapă elegant grădina (ultima ei pasiune).

Nu vă mai plictisesc cu ce anume aș schimba după 26 de ani de căsnicie. S-au adunat prea multe lucruri. Aveți un scurt inventar AICI.

Da, am știut din prima clipă că nu o merit. Fiecare clipă alături de ea a fost o sărbătoare și mă rog lui Dumnezeu să mi-o mai lase … măcar pentru Noah …

Ah și cînd mă gîndesc la comentariile unor ”prieteni” de acum 27 de ani:

cum? tu? iei o țărancă care a terminat liceul de zootehnie, cu carnet de tractorist, din 10 copii, olteancă? din Scornicești? Ce-i taică-său? Tîmplar și apicultor? Am auzit că lucrează la Petrol! Maică-sa? Casnică? Ești nebun? Meriți mai mult! Nu-ți dai seama? te nenorocești pentru o longelină (frumoasă e adevărat, nimic de zis – asta te-a vrăjit, te-ai inflamat după părul ei lung) dar care nu vezi că nu vorbește? Dacă nu vorbește și zîmbește așa de misterios, ce anume îți garantează că are ceva în cap? Nici nu vă potriviți! E mai înaltă ca tine! Nici măcar n-are facultate! Ce-ai să faci tu, așa vorbăreț cum ești, lîngă o taciturnă? Și apoi n-are activitate în biserică! S-a botezat tîrziu! Dacă s-a botezat doar pentru tine? Ce știi tu despre ea? Familia? Este o copilă! Ai să vezi! Vei regreta! Sînt atîtea fete faine și tu te căsătorești așa dintr-o dată la 20 de ani cu o necunoscută! Mai încearcă și cu alte fete! Așteaptă pînă pe la 28 de ani, vei vedea că vei rîde de această poveste stupidă de dragoste! Ce-o să faci pe la 40 de ani, cînd o să ajungi la vîrsta noastră și te vor întreba copiii voștri: da mama CE este? Are și ea doctorat? A făcut și ea carieră?

Da? Acum rîd eu! Cu gura pînă la urechi! Triste figuri sînt acești amarnici și amărîți, plini de oțet sufletesc foști ”prieteni”! Și acum sînt niște neîmpliniți și frustrați (unii dintre ei, mai ales în viața de familie) într-o căutare după cai verzi pe pereți, negăsindu-se pe ei, pentru că nu s-au căutat niciodată, căutînd doar slava deșartă a funcțiilor și etichetelor.

Acrilor, am trăit cu o sfîntă! Nu regret nimic! Iar copiii mei nu m-au întrebat CE ESTE mama lor, pentru că ei știu foarte bine CINE ESTE mama lor! Copiii noștri au fost învățați de mama lor să gîndească ontologic, nu funcțional. Eu n-am trăit cu ”o țărăncuță drăguță din Oltenia”, ci cu o cerească regină, fiică de Dumnezeu.

Așadar! Am făcut-o! Împotriva ”prietenilor”, dar cu binecuvîntarea duhovnicului și părinților!