În fiecare an, în 17 decembrie, pe la ora 17.30, avem un moment de reculegere, meditație, reamintire.

Este ora la care a fost ucis tatăl meu.

Știa că va urma asta, nu știa cînd, dar știa că va veni. Înțelesese în sfîrșit că dracul își cere plata datoriilor.

A făcut greșeala vieții lui, să creadă că poți da mîna cu Satana pînă treci puntea. Așa îl învățaseră mai-marii lui încă din seminar, între anii 1952-1957, că trebuie să colaborezi cumva cu puterea comunistă, că trebuie să ”salvăm” bisericile, orchestrele, că trebuie cumva să dăm dovadă de patriotism în fața agresiunii vestice. Toate lucrurile rele, inclusiv cele spirituale, vin din vest, de la capitaliști.

Într-un moment de slăbiciune a semnat și a continuat așa o vreme. Împovărat de viața dublă, i-a mărturisit prima dată unchiului meu, pastorul Florea Cruceru, care alesese cu totul altă cale, alesese să stea 9 ore cu pistolul la cap în mijlocul amenințărilor, alesese Canalul, Capul Midia, pușcăria.

Apoi le-a mărturisit unor colaboratori dragi, oameni de încredere, și ei trecuți prin ciur și prin dîrmon, fratele Sfatcu și fratele Tărniceru.

În această fotografie rară, care mi-a venit de curînd în poștă, este încadrat de aceștia doi.

Apoi a spus mai departe unor frați din comitet. Unii au spus și ei mai departe către forțele de Securitate, care, după amenințări, șantaj și tot felul de șicane, și-au pus planurile în aplicare în 17 decembrie, 1975.