Nu e vorba de 50 de bani (pierduți pe un cărucior lăsat la uşa toaletei unui hypermarket). E vorba de mentalitate. Până când vor învăța românaşii noştri că, oricât de insignifiantă ar fi valoarea care îți pică pleaşcă în cale, dacă nu e a ta, nu pui mâna, îmi voi îndruma copiii către alte zări, mai civilizate, sper eu. Pentru că nu e o plăcere să trăiești într-o țară în care te temi nu doar să-ți laşi bagajul jos o clipă, să te odihnești, ți-e teamă şi să îl cari, căci nu ştii de unde țâşneşte ăla care ți-l va smulge din mâini.
Mereu mă întreb dacă sunt rezonabile speranțele că se va schimba ceva. Dacă va exista un mâine mai bun. Şi mereu mă îndoiesc, pentru că realitatea mă scutură la fiecare pas. Prea puține sunt argumentele spre "mai bine". Mâine va fi aşa cum e azi, atât timp cât nu vom schimba ceva în generațiile care cresc sub ochii noştri. Dar cine să îi poată schimba pe ei, copiii de azi, când o mare parte din cei care se ocupă de educația lor au "în sânge" oribila mentalitate "lasă că merge aşa, dacă se poate, de ce nu?"