Pasea usor prin iarba proaspata imbatat de frumusetea florilor
necunoscute, multicolore ce aveau un miros straniu, destul de
puternic incat sa-l simta de acolo din seaua calului.
Incearca sa le priveasca cu atentie, dar cumva, nici el
neintelegand cum, se simtea la randul lui privit.
-Probabil ca din cauza oboselii, isi spuse Allan.
Trecuse mai bine de trei saptamani de cand intalnise ultimul catun,
semn ca se ratacise.
In urma cu doua zile intrase intr-o ceata densa, un zid nesfarsit
in care se avantase stapanit de microbul ucigator al
cunoasterii.
Ceata se risipise de ceva timp, dar taramul pe care pasea era cu
totul altfel decat tot ceea ce intalnise pana acum.
Descaleca usor de pe cal, se apropie de una din flori si o privi cu
atentie.
O tulpina superba, ce aducea atat de bine cu trupul unei femei,
petale multicolore, culori ce pareau ca se schimba in functie de
cat de tare se apropia, aceasta floare era diferita de toate
florile pe care le atinsese vreodata.
Se apleca si o rupse de undeva de la mijlocul tulpinei, dorind sa o
pastreze ca amintire.
Dar de nicaieri un tipat il inlemni:
-Au,ce faci?!
Allan ramase pironit, incercand sa iti dea seama ce se intampla.
Privi in jurul lui, dar nu era nimeni.
Cine naiba vorbise? Privii putin speriat spre floare si observa ca
din tulpina rupta se scurgea o seva mov.
Petalele isi schimbara culoarea, devenind toate de un gri inchis.
In doar cateva secunde, floarea a devenit de nerecunoscut.
-De ce ai ucis-o,strainule? Ce fel de suflet te stapaneste de poti
ucide fara niciun motiv o floare?
Allan nu putea intelege daca viseaza sau este real.
Incerca sa-si dea seama de unde venea acea voce, ce se intamplase
cu floarea si mai alea de ce brusc totul se schimbase in jurul
lui.
Cercul se intunecase amenintator, desi cu doar cateva secunde
inainte nu era niciun nor pe cer. Mirosul acela superb de iarba
proaspata disparuse, iar acum un miros de stepa arida ii luase
locul. Un fulger puternic aproape ca-l lovi, iar in departare se
zarea apropiindu-se de el trei girafe,ce zburau ireal, iar trei
domnite, imbracate cu armuri, parea ca le stapanesc. Il inconjoara
si de undeva din inaltimi una din domnite il striga cu o voce
puternica:
– In genunchi, criminalule!
Inca nu realiza daca totul este aievea cand,o sageata se infipse la
cativa centimetri de varful picioarelor.
Se lasa usor in genunchi, punand mainile deasupra capului.
-Dar nu am facut nimic, incearca sa pronunte Allan, cand un cor
parca nesfarsit de voci au inceput sa strige la unison:
-A ucis-o! Fara nicun motiv. S-a aplecat si a frant-o in doua fara
niciun pic de mila.
Totul in jurul lui prinsese voce. Florile,firele de iarba,totul,pe
diferite tonalitati pareau ca au viata in aceasta lume.
-Dar era doar o floare!
-Doar o floare? striga una din razboincele de deasupra lui. Cum
poti fi atat de cinic? Florile sunt unele din cele mai superbe
fiinte de pe pamant. Cum poti ucide o floare?
-Dar in lumea mea florile sunt daruite, incearca Allan sa se
justifice.
-Si in lumea noastra, ii raspunse razboinica. Dar sunt vii, nu sunt
niste obiecte! Atunci cand daruiesti cuiva o floare, ea insoteste
persoana careia i-ai daruit-o pana moare. Poate ca viata lor nu
este ata de lunga, dar odata daruita, o floare devine una si
aceeasi cu persoana careia i-ai daruit-o. Isi schimba culoarea in
functie de starea ei de spirit:zambeste si lacrimeaza in aceelasi
timp cu partenera ei. Pentru noi a ucide o floare este la fel de
grav cu a ucide orice alta fiinta din tinutul nostru.
-In genunchi, ucigasule!
Allan se lasa in genunchi, privind cu ochii iesiti din orbite cum
doi copaci din apropiere iesira din radacini si se apropie de el,
prinzandu-l cu ramurile lui de maini.
-Sa mergem la castel, ordona una din razboinice.
Impreuna cu cei doi copaci, Allan porni intr-o scurta calatorie
intr-o lume asa cum nici in visurile lui nu credea ca poate exista.
Totul era viu, tot ceea ce era in jurul lui parea ca are viata,
pana si raurile pareau ca danseaza pe camp, incercand sa imbaieze
cu apa lor proaspata toate celelalte fiinte din acea lume. Copacii
se plimbau tantosi,impartiti in categorii sociale care se evidentia
prin scoarta lor.
Erau copacii tantosi,cu crengile periate proaspat, ce priveau
fuduli la arbustii mici, cumva dezorientati si cu scoarta stand
alandala pe ei. Erau salciliile roscate, cu ramurile lungi, unele
chiar inmugurite,probabil indragostite de vreun stejar chipes.
Totul in jurul lui era atat de viu. Undeva in departare silueta
unei constructii ii capta brusc atentia lui Allan.
Dupa o perdea imensa de apa, la baza unui munte ce parea ca
imbratiseaza cerul, poarta transforma acel munte intr-o constructie
fascinanta, o imbinare de piatra, apa si vegetatie greu de descris
in cuvinte. Privit de la distanta, acest munte parea ca este
imbracat in culorile curcubeului.
Pasii se oprira la baza muntelui, iar Allan intra pe poarta de
dincolo de perdeaua de apa.
Inauntru alta surpriza.
Cumva, fara sa aive vreo logica a fizicii sau a ratiunii, lumina
patrundea de dincolo de roca, creand o lumina fascinanta atunci
cand se impletea cu vegetatia multicolora.
Era o sala.
O sala stranie,unde stateau impreuna oamenii si aproape toate
fiintele pe care le intalnise pana acum.
In mijlocul salii silueta unei femei ii fura imediat privirea care
era oricum atat de tulburata de tot ceea ce intalnise astazi.
O femeie superba, imbracata intr-o rochie verde de culoarea
smaraldului, construita din flori si vegetatie,cu un par lung si
rosu ca o flacara.
Florile pareau ca o imbratiseaza suav, in timp ce nuanta de verde
se shimba odata cu privirea ei.
Apropiindu-se, intreaga lui idee despre frumusete se schimba in
cateva secunde dupa ce se pierdu dezarmat in privirea ei. Era cea
ce nu mai vazuse niciodata in ochii unei persoane. O imbinare
ciudata de inocenta si maturitate, de foc si gheata, ochii acelei
fiinte nu aveau nimic omenesc in ei.
-Buna ziua, strainule!
Ma numesc Maitreyi si sunt regina acestui taram. Am inteles ca ai
nesocotit legiile acestui loc,ucigand unul din sufletele
noastre.
Ce ai de spus in apararea ta?
-Frumoasa faptura!rosti Allann inca fascinat de privirea ei.In
lumea din care vin eu florile sunt doar niste obiecte. Uneori le
daruim din dragoste, alteori pentru a obtine ceva, dar intotdeaua
ele sunt doar un…un…
Allan se incurca pentru a realiza cat de patetic este.
Da,asa este, in lumea lui florile nu reprezentau prea mult. Nici
copacii. Defapt in lumea lui oamenii erau preocupati doar de ei si
nu si-ar fi putut imagina ca natura are viata.
-In lumea ta? il intrerupse frumoasa zeita.
Si unde este aceasta lume in care va purtati fara suflet cu tot ce
va inconjoara?
Maitreyi se apropie de el, lasand ca o raza de soare sa oglindeasca
perfect intreaga ei frumusete. Buzele seducatoare, un zambet ce
parea furat de la un inger, o gropita micuta in barbie, pistruiile
de pe gat, mainile micute ce pareau ca deseneaza in aer forme doar
de ea stiute atunci cand vorbea.
Allan parea incapabil sa se dezmeticeasca, sa se apere, sedus
definitiv de fiinta din fata lui.
va urma.