Pasea usor prin iarba proaspata imbatat de frumusetea florilor necunoscute, multicolore ce aveau un miros straniu, destul de puternic incat sa-l simta de acolo din seaua calului.
Incearca sa le priveasca cu atentie, dar cumva, nici el neintelegand cum, se simtea la randul lui privit.
-Probabil ca din cauza oboselii, isi spuse Allan.
Trecuse mai bine de trei saptamani de cand intalnise ultimul catun, semn ca se ratacise.
In urma cu doua zile intrase intr-o ceata densa, un zid nesfarsit in care se avantase stapanit de microbul ucigator al cunoasterii.
Ceata se risipise de ceva timp, dar taramul pe care pasea era cu totul altfel decat tot ceea ce intalnise pana acum.
Descaleca usor de pe cal, se apropie de una din flori si o privi cu atentie.
O tulpina superba, ce aducea atat de bine cu trupul unei femei, petale multicolore, culori ce pareau ca se schimba in functie de cat de tare se apropia, aceasta floare era diferita de toate florile pe care le atinsese vreodata.
Se apleca si o rupse de undeva de la mijlocul tulpinei, dorind sa o pastreze ca amintire.
Dar de nicaieri un tipat il inlemni:
-Au,ce faci?!
Allan ramase pironit, incercand sa iti dea seama ce se intampla. Privi in jurul lui, dar nu era nimeni.
Cine naiba vorbise? Privii putin speriat spre floare si observa ca din tulpina rupta se scurgea o seva mov.
Petalele isi schimbara culoarea, devenind toate de un gri inchis. In doar cateva secunde, floarea a devenit de nerecunoscut.
-De ce ai ucis-o,strainule? Ce fel de suflet te stapaneste de poti ucide fara niciun motiv o floare?
Allan nu putea intelege daca viseaza sau este real.
Incerca sa-si dea seama de unde venea acea voce, ce se intamplase cu floarea si mai alea de ce brusc totul se schimbase in jurul lui.
Cercul se intunecase amenintator, desi cu doar cateva secunde inainte nu era niciun nor pe cer. Mirosul acela superb de iarba proaspata disparuse, iar acum un miros de stepa arida ii luase locul. Un fulger puternic aproape ca-l lovi, iar in departare se zarea apropiindu-se de el trei girafe,ce zburau ireal, iar trei domnite, imbracate cu armuri, parea ca le stapanesc. Il inconjoara si de undeva din inaltimi una din domnite il striga cu o voce puternica:
– In genunchi, criminalule!
Inca nu realiza daca totul este aievea cand,o sageata se infipse la cativa centimetri de varful picioarelor.
Se lasa usor in genunchi, punand mainile deasupra capului.
-Dar nu am facut nimic, incearca sa pronunte Allan, cand un cor parca nesfarsit de voci au inceput sa strige la unison:
-A ucis-o! Fara nicun motiv. S-a aplecat si a frant-o in doua fara niciun pic de mila.
Totul in jurul lui prinsese voce. Florile,firele de iarba,totul,pe diferite tonalitati pareau ca au viata in aceasta lume.
-Dar era doar o floare!
-Doar o floare? striga una din razboincele de deasupra lui. Cum poti fi atat de cinic? Florile sunt unele din cele mai superbe fiinte de pe pamant. Cum poti ucide o floare?
-Dar in lumea mea florile sunt daruite, incearca Allan sa se justifice.
-Si in lumea noastra, ii raspunse razboinica. Dar sunt vii, nu sunt niste obiecte! Atunci cand daruiesti cuiva o floare, ea insoteste persoana careia i-ai daruit-o pana moare. Poate ca viata lor nu este ata de lunga, dar odata daruita, o floare devine una si aceeasi cu persoana careia i-ai daruit-o. Isi schimba culoarea in functie de starea ei de spirit:zambeste si lacrimeaza in aceelasi timp cu partenera ei. Pentru noi a ucide o floare este la fel de grav cu a ucide orice alta fiinta din tinutul nostru.
-In genunchi, ucigasule!
Allan se lasa in genunchi, privind cu ochii iesiti din orbite cum doi copaci din apropiere iesira din radacini si se apropie de el, prinzandu-l cu ramurile lui de maini.
-Sa mergem la castel, ordona una din razboinice.
Impreuna cu cei doi copaci, Allan porni intr-o scurta calatorie intr-o lume asa cum nici in visurile lui nu credea ca poate exista. Totul era viu, tot ceea ce era in jurul lui parea ca are viata, pana si raurile pareau ca danseaza pe camp, incercand sa imbaieze cu apa lor proaspata toate celelalte fiinte din acea lume. Copacii se plimbau tantosi,impartiti in categorii sociale care se evidentia prin scoarta lor.
Erau copacii tantosi,cu crengile periate proaspat, ce priveau fuduli la arbustii mici, cumva dezorientati si cu scoarta stand alandala pe ei. Erau salciliile roscate, cu ramurile lungi, unele chiar inmugurite,probabil indragostite de vreun stejar chipes.
Totul in jurul lui era atat de viu. Undeva in departare silueta unei constructii ii capta brusc atentia lui Allan.
Dupa o perdea imensa de apa, la baza unui munte ce parea ca imbratiseaza cerul, poarta transforma acel munte intr-o constructie fascinanta, o imbinare de piatra, apa si vegetatie greu de descris in cuvinte. Privit de la distanta, acest munte parea ca este imbracat in culorile curcubeului.
Pasii se oprira la baza muntelui, iar Allan intra pe poarta de dincolo de perdeaua de apa.
Inauntru alta surpriza.
Cumva, fara sa aive vreo logica a fizicii sau a ratiunii, lumina patrundea de dincolo de roca, creand o lumina fascinanta atunci cand se impletea cu vegetatia multicolora.
Era o sala.
O sala stranie,unde stateau impreuna oamenii si aproape toate fiintele pe care le intalnise pana acum.
In mijlocul salii silueta unei femei ii fura imediat privirea care era oricum atat de tulburata de tot ceea ce intalnise astazi.
O femeie superba, imbracata intr-o rochie verde de culoarea smaraldului, construita din flori si vegetatie,cu un par lung si rosu ca o flacara.
Florile pareau ca o imbratiseaza suav, in timp ce nuanta de verde se shimba odata cu privirea ei.
Apropiindu-se, intreaga lui idee despre frumusete se schimba in cateva secunde dupa ce se pierdu dezarmat in privirea ei. Era cea ce nu mai vazuse niciodata in ochii unei persoane. O imbinare ciudata de inocenta si maturitate, de foc si gheata, ochii acelei fiinte nu aveau nimic omenesc in ei.
-Buna ziua, strainule!
Ma numesc Maitreyi si sunt regina acestui taram. Am inteles ca ai nesocotit legiile acestui loc,ucigand unul din sufletele noastre.
Ce ai de spus in apararea ta?
-Frumoasa faptura!rosti Allann inca fascinat de privirea ei.In lumea din care vin eu florile sunt doar niste obiecte. Uneori le daruim din dragoste, alteori pentru a obtine ceva, dar intotdeaua ele sunt doar un…un…
Allan se incurca pentru a realiza cat de patetic este.
Da,asa este, in lumea lui florile nu reprezentau prea mult. Nici copacii. Defapt in lumea lui oamenii erau preocupati doar de ei si nu si-ar fi putut imagina ca natura are viata.
-In lumea ta? il intrerupse frumoasa zeita.
Si unde este aceasta lume in care va purtati fara suflet cu tot ce va inconjoara?
Maitreyi se apropie de el, lasand ca o raza de soare sa oglindeasca perfect intreaga ei frumusete. Buzele seducatoare, un zambet ce parea furat de la un inger, o gropita micuta in barbie, pistruiile de pe gat, mainile micute ce pareau ca deseneaza in aer forme doar de ea stiute atunci cand vorbea.
Allan parea incapabil sa se dezmeticeasca, sa se apere, sedus definitiv de fiinta din fata lui.

va urma.