Grabit, m-am agatat de coltul inimii tale.
Pielea s-a desprins usor si din crapatura creata a inceput sa curga un lichid albastru precum cerneala veche din copilaria mea.
Sangeram abundent, dar priveam fascinat cum picaturile se transformau in litere.
Am pus repede o coala de hartie sa nu patez covorul alb, iar literele au prins viata, valsand nebune pe foaia imaculata.
Am ridicat privirea si ti-am vazut ochii. Aveau in ei vopseaua unei acuarele si am inteles ca in timp mi-ai pictat sufletul cu nuantele tale atat de diferite.
Niciodata nu am inteles daca chipul tau este real sau doar o clipa de ratacire frumoasa a unui pictor nevazut, pentru ca nimic din frumusetea ta nu pare umana, miliarde de culori amestecandu-se intr-un joc necunoscut mie, creand conturul unor ochi minunati , poate caprui, poate doar sclipire, unui par, poate rosu, poate foc si a unor buze poate speranta, poate amagire.
M-am aplecat, am sarutat fiecare litera ce dansa pe coala alba, punand in sarutul meu toata dragostea ce ti-o port.
In fiecare litera pe care o scriu sunt milioane de nuante, de amestecuri de culoare, suvoaie subtiri din acuarela ce s-a prelins din tine.
In fiecare litera scrisa de mine ai sa regasesti privirea ta, zambetul tau, sperantele si visele tale. Dar cel mai mult ai sa regasesti desenele tale.
Grabit, m-am agatat de coltul inimii tale. Si in loc de rana, pielea mea alba s-a transformat in ametist, sau poate bordo. Nu, nu, cred ca era mai degraba turcuoaz, sau poate magenta?
Dar mai conteaza oare?
Pielea mea a incetat sa fie doar o intindere neuniforma de pete albe si a devenit o panza unde iubirea ta a colorat fiecare milimetru din mine.
Imi place sa inchid ochii si sa ma transform intr-o penita colorata incercand sa invat sa dansez cu literele. Poate si pentru ca niciodata nu am stiut sa dansez.
Dar pana acum nu mi-a reusit niciodata. Pana nu m-am agatat de inima ta, scrijelindu-mi usor pielea si lasand acuarela ce salajuieste in sufletul tau sa se imbine cu picaturile de litere ce curgeau din rana, parca nimic nu avea frumusetea de acum.
Fara tine randurile mele ar fi cenusii, ar fi fraze banale, urme a unei tastaturi mult prea uzate. Tu respiri acum prin fiecare litera scrisa de mine, fiecare fir din parul tau rosu este o penita care scrie despre speranta, despre vise, despre iubire.
Daca oamenii ar traii in functie de frumusetea zambetului lor, tu ai fi nemuritoare.
Grabit, m-am agatat de coltul inimii tale.
Si de atunci fac asta zi de zi.