Cafenea

Imi placea sa colind pe stradutele intortochiate din acest cartier vechi al orasului.
Soarele imi mangaia umerii si o briza superba de primvara imi rascolea plamanii.
Pomii infloriti proaspat, casele prafuite de timp, dar foarte ingrijite, totul conturau un tablou mirific, o imagine desprinsa parca dintr-o carte veche din anii copilariei mele.
Privind-o din departare, casa spre care paseam grabit, iesea in evidenta prin peretii plini de flori colorate, o arhitectura apartinand altor vremuri, cu geamuri inca din lemn si sticla, o cladire ce parea desprinsa dintr-un basm.
Doi tineri, ce pareau extrem de indragostiti, isi atingeau usor mainile intr-un ritual seducator si romantic, privindu-se in ochi in timp ce-si sorbeau linistiti cafeaua.
Era o masuta mai retrasa, undeva intr-un colt al micii terase, inconjurati de tufele de trandafiri albastrii pe care Ana se straduise atat de mult sa-i ingrijeasca, transformand acel colt, intr-unul cu totul si cu totul special.
Cum a trecut timpul.
Imi amintesc cum a inceput totul.
Rataceam cu Ana pe strazi, ne tineam de mana si admiram aerul vintange pe care inca il pastrau aceste locuri. Apoi, pentru o secunda, am simtit mana ei cum ma strange si-mi striga entuziasmata :
-Uite Allan, casa asta este de vanzare.
Am privit bucata de carton, lasat de cine stie ce agentie imobiliara, putin speriat ca ea ar putea vorbi serios.
Casa era extrem de veche si darapanata, ca o femeie extrem de batrana, peste care anii scrijelise adanc in testura pielii.
Totusi era ceva in ea.
Ceva pe care doar Ana era capabila sa-l vada.

Intotdeauna Ana a avut acest har. Darul de a vedea in orice bucata de noroi un diamant.
Asa a inceput.
O aventura nebuna dar care a transformat o batrana zdrenturoasa intr-o minunata printesa.
Ana s-a ocupat de tot.
A muncit enorm de mult, uneori dormind doar cate trei, patru ore pe noapte, aproape un an de zile, pentru ca, micuta mea si-a dorit enorm de mult sa pastreze totul natural, practicand restaurand casa cu materialele ei initiale.
Geamurile, usile, lambriurile, totul a ramas la fel sau inlocuite cu materialele din aceeasi esenta ca cele originale. Fiecare bucatica din acea casa a capatat un sens propriu, o viata pe care Ana a redat-o fiecarui lucru.
Undeva in interior era o scara superba, in spirala.
Cat a cautat Ana lemn de ciresc de aceeasi nuanta cu cea originala, pentru a restaura in totalitate scara, redandu-i farmecul initial. Totul arata atat de superb.
Cu un aer atat de vintange dar totusi proaspat, parfumul acestei case a fost completat cu flori.
Multe flori.
Dorinta Anei a fost sa trasforme acest loc intr-o cafenea unde florile sa aiva un rol extrem de important.
Era un concept de cafenea unde florile si cartile se regaseau ca parte integranta, un amestec romantic de visare prin intermediul lieterelor, a parfumului si a muzicii de ambianta.
Multi din clienti veneau pentru a pierde ore intregi in fata unei cafele, singuri, savurand o carte buna, mirosul imbietor al florilor si o melodie veche ce canta in surdina.
Iar cafeaua.
Cafeaua era adusa de Ana direct din Egipt si Etiopia, o cafea arabaesca, prajita inca pe nisip, asa cum o faceau de sute de ani vechii beduini.
Nu am baut niciodata cafea, dar mirosul incredibil pe care-l raspandea atunci cand era preparata, nu de putine ori ma facea sa salivez cu pofta.
Cafeaua era pregatita la foc de lemn, intr-un loc special amenajat, avand un recipient fabricat chiar in aridul desert de catre batranii unui trib nomand.
Am intrat zambind pe terasa cafenelei, privind fericirea din ochii celor doi indragostiti. Obisnuiesc sa empatizez cu oamenii fericiti si sa fur putin din fericirea lor.
Terasa era inca destul de goala.
Era poate prea dimineata. Oricum clientii nostri erau o familie aparte, oameni ce veneau aici pentru tot ce inseamna acest loc nu pentru a bea o cafea pe fuga.
Nu castigam foarte mult, iar ceea ce castigam, Ana reinvestea in flori si in carti. Am ajuns in dreptul usii unde placuta cu numele cafenelei se vedea cu greu prin peretele compact de flori.
Defapt intregul perete exterior al cladirii era un ocean colorat de flori.
Cu greu reuseai sa vezi bucata de lemn pe care ea insasi pictase : “Cafenea”.
Asa a dorit Ana sa se numeasca aceast taram magic , simplu asa cum era tot acest loc.
Am pasit inautru si un miros discret de iasomie, trandafir si albastrele mi-a gadilat pentru cateva secunde narile. Apoi imediat aroma cafelei proaspete se amesteca cu parfumul florilor.
Dintr-un colt o melodie veche cantata la un patefon original completa aceasta ambianta.
Patefonul il cumparase Ana dintr-un magazin de antichitati din Paris. era intr-o stare perfecta de functionare iar suntetul inca se auzea impecabil.
Undeva, intr-un colt, o tanara rasfoia plina de pasiune o carte veche sorbind cu pofta din cafeaua de pe masa. In jurul ei cativa boboci de camelii si orhidee infloreau hraniti de fericirea din ochii copilei.
Era superb.
I-am simtit pasii cum coboara pe scara interioara avand in brate cateva carti ce dorea sa le puna pe rafturile de jos. Imi zambi seducator si apropiindu-se imi sopti:
-Unde ai fost dragul meu, am ceva treaba cu tine.
Se apropie si ma saruta usor cu buzele ei carnoase.
Mirosea a cafea.
A cafea, a flori , a carti si a fericire.