Eu nu înțeleg de ce sărbătorile de iarnă implică atâtea eforturi pentru a-i impresiona pe alții sau pentru a afișa o fericire mai mult mimată, decât una reală…

Mai întâi, împodobirea casei… Dacă e vorba de împodobirea casei la interior, nu este de fapt problema mea! Fiecare e liber să-și cheltuie banii cum dorește și să agațe prin casă tot ceea ce consideră necesar pentru a intra în „spiritul” sărbătorilor de iarnă.

Dar devine problema mea atunci când e vorba de împodobirea casei la exterior! De exemplu, vecinii mei de peste drum, care au pus lumini colorate multicolore la nivelul cel mai înalt al casei – pe terasă, mai exact. Nu unul, ci mai multe seturi de beculețe colorate, care se aprind și se închid (defazat, desigur) treptat, cu diferite cicluri de combinații de culori. În timpul zilei, nu mă deranjează, dar când afară este întuneric (adică în cea mai mare parte a zilei + noaptea), pe unul din pereții dormitorului meu apar efecte gen stroboscop. Iar când vreau să adorm, trebuie să fac apel puternic la capacitatea mea de concentrare, pentru a mă face că nu observ pulsațiile de lumini colorate intermitente din dormitor. Ce lună, ce stele, ce nori pe cer! Doar luminițe zbanghii și dezordonate în câmpul meu vizual. Iar supliciul de-abia a început, că anul trecut au montat ornamentele de Crăciun și le-au demontat în acest an în aprilie!

Vorbind cu o prietenă, îi spuneam că aceste becuri colorate sunt puse acolo unde stăpânii casei nu le văd, ci doar vecinii sau trecătorii de pe stradă le pot vedea, chiar dacă nu doresc acest lucru. Și mă întrebam de ce nu le-au pus unde să le poată ei vedea, ca să se bucure de ele (și ca să înțeleagă efectul de stroboscop creat pe întuneric).

Iar aici am greșit eu, pentru că am uitat de proverbul „Ai grijă ce îți dorești, că s-ar putea să ți se întâmple.”!

Urmarea? Au mai montat niște beculețe prin pomii din curte, care și ele clipesc non-stop, mai rapid și mai puternic ca cele de pe terasă. Nu știu planul casei și dacă au dormitoarele pe partea cu stroboscopul improvizat, ce clipește mai agasant ca luminile de semnalizare ale vehiculelor de urgență.

Așa că: „Lasciate ogni speranza, voi ch’entrate!”

A doua preocupare a mea, legată de sărbători, se referă la sentimentul că, la fiecare final de an (sau de fapt înainte de orice sărbătoare majoră), vine sfârșitul lumii… Lumea cumpără în neștire, cantități impresionante de tot felul de produse, alimente, cadouri etc., și înainte, dar și după Crăciun. Magazinele se întrec în colinde de Crăciun, care îmi agresează urechile prin repetarea în neștire. Eu evit să merg pe la magazine în această perioadă, pentru că îmi displac profund cozile și aglomerația – poate pentru că în tinerețe am trecut prin experiențe traumatizante legate de cozile pentru alimentele de subzistență…

Rezultatul? Risipă cronică de resurse: consum mare de energie electrică, alimente și ambalaje aruncate în cantități enorme la început de ianuarie, timp și bani utilizați pentru a afișa în ochii altora o bunăstare reală sau doar imaginată.

De ce? Care să fie mecanismul pentru comportamentul irațional al unor oameni în perioada sărbătorilor? Să fie de vină frustrările acumulate în zilele obișnuite? Sau lipsa de cumpătare, nu doar în ceea ce privește consumul, dar și apetența pentru excese, decizii spontane sau lipsă de autocontrol și de simțul măsurii? Sau pur și simplu incapacitatea de a se gândi la alții și concentrarea doar pe propriul interes și pe aparențe?

Nu știu care ar fi răspunsul cel mai adecvat.

Dar „Dubito, ergo cogito; cogito, ergo sum.”

Voi ce credeți?