Al doilea eseu cîștigător pentru acest concurs, la egalitate de voturi cu eseul 6, este cel scris de John P. Și el va lua exact același premiu.

Dacă mi-aș exercita dreptul de veto, aș vota totuși în favoarea lui Gabriel. De ce? Nu-mi place că John îi atacă pe BMW-iști. Am prieteni care dețin acest soi de mașină și sînt oameni de toată isprava. Eseul 6 are totuși un plus de stil și îngrijire în expresie, care mă face să fiu totuși subiectiv ca filolog. Fraza de la sfîrșit se pare că le-a vrăjit pe multe dintre doamne și domnișoare :).

Eseu 4

Sincer?
Mă disperă și pe mine ca mascul (ca încă nu pot zice bărbat) să văd o adunătură mare de fătălăi în jurul meu care se consideră bărbați. Mă plimb pe stradă și îi surprind cum se holbează după „inima” fetei. Vezi în ochii lor cum pofta depășește cu mult voința. Le simți dorința de a căuta trupuri și nu persoane. Fac din trupurile lor idoli. Își adună titluri să le pună doar pe mici morminte în mari cimitire. Au bani, femei și mașini (în mod special BeMWeruri). Deci sunt bărbați.
Mi se face scârbă.

Hai să vedem la început cum a creat Dumnezeu bărbatul și femeia…totuși…

„Eva a fost creată în frumusețea luxuriantă a grădinii Paradisului. Dar Adam, dacă vă amintiți a fost creat în afara Grădinii, în sălbăticie.”
-eu, Bărbatul, John Eldredge

Chiar din începuturi poți vedea femeia ca fiind partea sensibilă din Dumnezeu. Ea are nevoie de protecție, afecțiune, afirmare, dragoste, nu dominare, cruzime, sălbăticie. Bărbatul este prezentat ca fiind partea luptătoare, el a luptat pentru supraviețuire înainte să fie mutat în grădină (citiți Geneza 2).

Bărbatul are în el dorința după aventură, dorința de a lupta pentru ceva, dorința de a urca un munte periculos, de a explora o peșteră întunecoasă, de a umbla pe o gheață subțire. Este neîmblânzit.

Bărbatul nu este un pămpălău, să fie dus de nas.
Nu este un gagicar, ci iubește o singură femeie întreaga viață cu întreaga inimă.
Nu umblă fără scop, fără viziune, ci și-a cunoscut destinul în Dumnezeu.
Nu este un pornofil, condus de pofte, ci are putere de auto-stăpânire, așteaptă premiul cel mare până după căsătorie.
Nu este un egocentric, narcisist, ci pune mai mult preț pe cei din jurul lui.

O altă imagine denaturata a bărbatului este plânsul…prea mult auzi în ziua de astăzi: Tu ca bărbat nu trebuie să plângi! –altfel spus, tu ca bărbat nu trebuie să te arăți sensibil, vulnerabil. E ATÂT DE GREșIT! Ajungi doar să îți împietrești inima. Lacrimile îți eliberează amărăciunea sufletului. Dumnezeu vrea ca tu, ca bărbat, să ai o inimă de carne, nu de piatră. O inimă de piatră oferă o dragoste de piatră, fără viață. Piatra stă lipită de inima ta. Piatra reprezentând răni nevindecate, traume, abuzuri.

Cred că Dumnezeu își cere ție, ca bărbat, să fii cel mai mare fan al soției tale, să o ajunți și lansezi în destinul ei. În brațele tale ea să simtă protecție, siguranță, dragoste. Să simtă pace și odihnă. Pulsul tău să fie pulsul ei. Nu mă înțelege greșit, Dumnezeu nu îți cere să o sufoci, să o controlezi, să o domini. Cu ce ești tu mai presus decât ea? Cu mândria eventual.

Închei cu o ultimă afirmație…
”Valoarea unui bărbat este dată de zâmbetul soției sale.”