Timpul meu e impartit in doua. Aceasta nu e o noutate. Nu pentru mine, cel putin. Mereu am fost oarecum pe contrasens, mereu am alergat de colo-colo pierzand scopul in sine printre pasi. Mereu mi-am dorit altceva decat am avut si am vrut mai mult decat am putut. Mereu am incercat sa mut muntii, sa traversez curcubee si nori, sa provoc furtuni in jurul meu… Si multe mi-au reusit. Am facut si bune si rele, niciodata nu le-am adunat pentru a tine scorul. Poate ca am sa o fac intr-o zi. La fel cum poate ca am sa tin post intr-o zi. Obisnuiesc sa glumesc dintotdeauna spunand ca post am sa tin la batranete, macar sa ma ierte Dzeu pentru toate  cele in urma facute… Acum nu stiu ce sa mai cred. Pentru ca acum imi doresc sa ma opresc. Si sa nu ma mai impart. A venit momentul acela in care pun totul la indoiala si asta ma macina teribil. Pentru ca timpul e impartit in doua. E timp pentru iubire, la fel cum e timp pentru cearta. E timp pentru rasete, la fel cum e timp sa ne plangem mortii...