Sunt oameni pentru care iubirea inseamna mai mult decat a spune “te iubesc” de cate ori inchizi telefonul, cand te trezesti si inainte de culcare, plus de alte cateva zeci de ori in timpul unei zile normale.

Am cunoscut un astfel de om.

Nu exista legi prin care sa se stabileasca exact daca e bine si mai ales cand si de cate ori e bine sa spunem cuvintele magice.

   La naiba, incerc sa scriu ceva de mai bine de o ora si nu imi iese nimic care sa merite fi scris. Scriu si sterg. Scriu si sterg. Scriu si sterg. 

Incep sa cred ca nu mai sunt buna de nimic. Daca nici macar nu reusesc sa scriu ceva frumos aici, e clar. S-a intamplat  fie ca a plecat cu toate cuvintele mele, fie ca niciodata nu au fost ale mele de drept…

Stiu sigur ca as putea sa traiesc o viata fara sa aud “te iubesc” daca asta inseamna sa o vad in ochii lui de fiecare data cand ma priveste. Stiu ca pot sa adorm fericita si fara sa aud “te iubesc” daca asta inseamna sa ma tina lipita de el toata noaptea si sa-i simt inima cum bate. Stiu ca pot sa ma trezesc in fiecare dimineata fara sa aud “te iubesc” daca asta inseamna sa incep ziua cu zambetul lui frumos. Stiu ca pot sa mut muntii din loc pentru el fara sa aud “te iubesc” in fiecare zi, daca asta inseamna sa-i simt sustinerea. Stiu ca pot sa spun “te iubesc” numai atunci cand trupul meu va deveni neinacapator pentru atata iubire.

Ra