Imi doream un caine. Tin minte ca si cum a fost ieri ca am cerut parerea celor care au mai avut caini. Nu stiam ce rasa sa aleg, deoarece vroiam un caine mic (dar nu isteric, pentru ca am impresia ca cei mici sunt isterici), sa nu lase par, sa fie afectuos ca o pisica, sa fie cuminte, curat, sa nu strice prin casa, in fine… ceva ce era imposibil de gasit. Cineva mi-a sugerat sa imi cumpar un caine de plus.

Am inceput sa google-esc despre rase, despre caracterul lor, despre ingrijirea lor… Fiecare caine gasit, dintre cei care imi placeau, avea plusuri si minusuri. Ori avea nevoie de miscare zilnic (ceea ce nu era compatibil cu mine), ori era posesiv cu stapanii, ori … tot gaseam nod in papura fiecarei rase.

Am incercat sa iau un ogar de la un prieten (ador ogarii), dar a fost esec total. L-am luat seara la ora 22 si la 7 dim a doua zi eram deja in masina sa-l duc inapoi. Tot raul spre bine pentru ca a ramas la cel care initial a vrut sa-l adopte. Apoi am inceput sa iau in considerare sa adopt un caine de pe strada, inca nu incepuse nebunia asta de nedescris cu hinghierii si uciderea in masa, dar nu mi se parea corect sa iau un caine din magazin (pe care se gasea cine sa-l cumpere, oricum) in timp ce atatia se aflau fara o casa, in nesiguranta pe strazi. Am vazut unul intr-o benzinarie. Atat m-am gandit, incat a doua zi cand m-am dus sa-l iau, nu mai era. Il adoptase altcineva, era foarte frumos si a avut noroc. Apoi am vrut sa iau altul si pana m-am hotarat l-am pierdut si pe acesta. Am zis ca nu e sa fie si cand o sa-l gasesc pe acela pentru mine, o sa stiu din prima clipa.

Intr-o zi, inainte sa plec in cursa, am vazut pe fcbk un anunt denspre un caine care ratacea pe langa o statie de masina de cateva zile, parand ca isi cauta stapanii si fetele care pusesera poze si anuntul spuneau ca le e teama sa nu-l calce masina si ca parea speriat. Cred ca acela a fost momentul si acesta cainele pentru mine, deoarece in clipa aceea am scris fetelor ca il iau eu seara cand ma intorc din cursa. Cred ca am dat peste niste fete minunate si cu o prea mare dorinta de a face un bine. Nu ma cunosteau si puteam sa aberez si sa nu vin dupa caine, dar totusi ele au avut incredere, au luat cainele, l-au tinut chiar pana a doua zi. L-au deparazitat intern si extern pentru ca era plin de pureci si capuse si a abia a doua zi seara am ajuns la ele sa iau cainele.

Am gasit un caine care nu era nici pe departe frumos la prima vedere si chiar ma gandeam pe drum inspre casa ce naiba fac acum cu potaia asta, daca nu o sa imi placa, daca nu ma inteleg cu el, daca nu o sa se adapteze… Am gasit un caine foarte speriat. Cred ca primul sunet l-a scos dupa doua saptamani. Daca mergeam mai grabita prin casa, facea pe el de frica cand treceam pe langa el, la fel daca vorbeam la telefon mai tare sau scapam ceva din mana. Pur si simplu era terifiat de orice zgomot si miscare mai brusca. Dar altfel era cuminte, foarte curat, din prima zi a ramas in casa 12 ore (am avut o cursa lunga a doua zi dupa ce l-am luat) si nu a facut nimic rau in casa, iar nevoile si le-a facut cand am ajuns eu acasa si i-am dat drumul in curte.

Incet incet a inceput sa se obisnuiasca, sa isi dea seama ca de la mine nu pleaca si mie a inceput sa mi se para in fiecare zi mai frumos.

Pe 17 aprilie s-a implinit un an de cand e la mine si cred ca amandoi am castigat lozul cel mare. El are o viata (sper) fericita, frumoasa si linistita langa mine si eu am toate motivele sa ma bucur ca am gasit cainele pe care il doream si parea imposibil de gasit. Nu stiu ce imi place mai mult la el: ca e afectuos, cuminte, curat, ascultator, ca nu strica nimic, ca nu m-a suparat niciodata, ca e super inteligent, ca intelege tot ce-i spun, sau ca ma iubeste enorm… Am vazut in anul acesta cum s-a schimbat de la zi la zi, cum a capatat incredere in mine, cum a inceput sa isi apere casa si curtea, cum a invatat sa socializeze cu alti caini, cum de la zi la zi e mai jucaus si mai vesel. L-am avut cu mine la mare, la Sibiu, pe Transfagarasan, la Sighisoara, la munte, la restaurante si niciodata nu m-a dezamagit. Nu regret ca am adoptat un caine de pe strada, cred ca am luat cea mai buna decizie de pana acum. Anul trecut doctorii veterninari care l-au vazut mi-au spus ca are in jur de trei ani, asta inseamna ca anul acesta ar avea patru ani. Eu imi doresc sa traiasca cat mai multi si sa ne bucuram unul de altul cat se poate de mult.

Daca e ceva ce va pot spune si voua, atunci va spun ADOPTATI! ADOPTATI! ADOPTATI! Salvati o viata si primiti inapoi fericire cat pentru zece vieti!!!

Noapte buna,

Ra