Pasiunea pentru munte poate începe cu o drumeție plină de bucurie, dar musai și cu un pic de ciudă. Ciudă că n-ai ajuns până pe vârf, ciudă că s-a terminat prea repede ziua, ciudă că n-ai avut tovarășii potriviți, ciudă că ai fi putut mai mult și mai departe, că mai ai de așteptat până data viitoare și, ohoo, câte vrei să faci data viitoare!

Pasiunea pentru munte începe nu când vor părinții, nu când vrea partenerul de viață, nu când ești sfătuit să mergi pe munte ca să te dregi după o despărțire sau o boală, nu când te duci după alții din lipsă de altceva, ci atunci când ai o conexiune a ta cu muntele.

Asta îmi explica Miruna după ultima noastră tură pe munte, că ea s-a conectat cumva la munte, că de-acolo îi vine energia. Și pot confirma că nu s-a oprit din țopăit și din vorbit nici la câteva ore după „cea mai frumoasă zi” :)