Când eram mică, peisajele de iarnă cu multă zăpadă mi se păreau ca niște imense prăjituri pudrate cu zahăr. Iar copacii cu crengile acoperite de chiciură sau de zăpadă erau ca niște bețe cu zahăr candel. Deci amintirile de iarnă, dacă în loc doar de frig sau albul zăpezii, ne-ar evoca și alte simțuri, am putea spune că sunt dulci, nu-i așa?