| Explicații, vezi mai jos. Montaj foto de Adrian Pădure |
Vorbind mai zilele trecute cu un prieten, am râcâit și
discutat un pic despre una din multiplele fațete ale
dacomaniei/dacopatiei.
Este vorba despre legendele despre daci, toponimii legate de
daci/geți, cultură moștenită direct de la daci și geți.
Am studiat un pic subiectul. Dacii au reapărut abia în ultimii
300 de ani în conștiința românilor. Mai întâi prin intermediul
elitelor ce au avut acces la cărțile de istorie occidentale* și
abia în a doua jumătate a secolului al 19-lea au fost descoperiți
de marele public și adoptați ca strămoși și părinți ai neamului
românesc alături de romani.
In folclorul si mitologia populară românească dacii dispăruseră de mult. Abia reprezentanții Școlii Ardelene si scrierile unor cărturari patrioți de după 1850 au făcut loc dacilor în conștiința publică. Până atunci, NICI O AMINITIRE, POVESTE, LEGENDĂ SAU DENUMIRE TOPOGRAFICĂ legată de daci nu a supraviețuit în spațiul românesc.
In folclorul si mitologia populară românească dacii dispăruseră de mult. Abia reprezentanții Școlii Ardelene si scrierile unor cărturari patrioți de după 1850 au făcut loc dacilor în conștiința publică. Până atunci, NICI O AMINITIRE, POVESTE, LEGENDĂ SAU DENUMIRE TOPOGRAFICĂ legată de daci nu a supraviețuit în spațiul românesc.
Este drept că unii boieri mai citiți (precum stolnicul C-tin
Cantacuzino), auziseră încă din veacurile 17-18 de războaiele lui
Traian din ”Dachia” și de locuitorii ei cei ”varvari, groși și
viteji”. La fel, diverși călători străini din secolele 18 și 19 în
drum prin Transilvania și Valahia observaseră latinitatea limbii
române și bănuiau că românii sunt urmașii coloniștilor lui
Traian.
* - Începând cu jumătatea sec. 16 fuseseră publicare Istoriile romane ale lui Cassius Dio
* - Începând cu jumătatea sec. 16 fuseseră publicare Istoriile romane ale lui Cassius Dio
|
Asemănarea țăranilor actuali (cei din preajma anului 1900)
cu dacii este una conjuncturală. În aceleași condiții de trai,
spațiu geografic, climă, alimentație, oamenii se îmbracă își
construiesc case și au aceleși mod de viață. În această fotografie,
din 1912, fotograful Romulus Vuia i-a pus pe țărani să își pună
mantăile cu glugă în așa fel încât să copieze drapajele mantiilor
și atitudinile unor daci de pe Columna lui Traian (vezi imaginea de
la începutul articolului). Dar mantăile de lână sunt puse nefiresc
față de cum erau purtate de țăranii hunedoreni. Fiindcă dacii de pe
Columnă aveau mantii prinse cu fibule pe umăr și nu mantăi cu
glugă. Practic, Romulus Vuia a creeat o fotografie ”fake”, ce vroia
să dovedească identitatea (și continuitatea) dintre daci și țăranii
actuali din jud Hunedoara. Într-adevăr, țăranii arată foarte
arhaic, iar mantia cu glugă este aproape identică cu paenulla
folosită de soldații romani și atestată în mai multe cazuri la
ciobanii români din trecut. Însă chiar dacă acceptăm că e vorba de
o moștenire antică e vorba de una ..romană și nu dacică.
Cine se folosește de imaginea asta ca dovată de
continuitate daci-români, nu poate decât să dea dovadă de
naivitate. Valoarea acestei poze ca document istoric, este tot atât
de „mare” ca o scenă din filmul Dacii de Sergiu
Nicolaescu
Dar la nivelul poporului, românii habar nu mai aveau de daci.
Și nu mai aveau habar de vreo 1500 de ani. Dacii au dispărut cu
desăvârșire din amintirea autohtonilor. Nici nu știm cum își ziceau
dacii ei înșiși, ci doar cum îi numeau romanii. Ei se numeau -
probabil - fiecare după tribul lor, ideea de unitate națională, cu
un nume etnic unic, fiind un concept modern, naționlist și fals în
realitate. Numele de daci, Dacia îl cunoaștem exclusiv din
scrierile romane, care aveau nevoie de etnonim unic (precum cel de
sciți, sarmați, celți etc).
Pe de altă parte, ceea ce este oarecum frustrant pentru
”patrioții” români preocupați exclusiv de dacism, plini de dispreț
la adresa ”imperialiștilor” romani, este faptul că amintirea
împăratului Traian a supraviețuit vremii. Se numesc troiene
fortificațiile liniare antice din valuri de pământ (chiar dacă au
sau nu legatura cu romanii) și prin extensie și grămezile de zăpadă
viscolite (troiene de zăpadă). ”Bădița” Traian e pomenit cu duioșie
în urările de anul nou (S-a sculat mai an, bădița Traian). De
Decebal nu mai știa nimeni.
Chestia asta cu ”legendele dacilor” e una din fețele
dacomaniei, care încearcă să ne facă să credem că în constiinta
profundă a românilor a ramas amintirea dacilor, a lui Decebal sau a
comorilor lui. Nimic mai fals! Nu a mai rămas nici o amintire și
nici un element cultural dacic din epoca aia. Nici zig-zagurile pe
cămeși sau ulcele de lut ars, nici obiceiuri pre-creștine ”de pe
vremea dacilor”.
Ceea ce suntem acum, suntem produsul cultural al ultimlor
4-500 de ani...Zigzagurile de pe ii, ciopliturile din lemn de la
casele vechi, doinele, superstițiile și alte păgânisme, basmele,
muzica populară, călușarii*, tot, tot au rădăcini doar în
moștenirea medievală.
* - Ca exemplu de cât de complicate pot fi unele lucruri și cum sunt ele simplificate în cheie ”naționalistă”: Călușarii! Toată lumea e convinsă că este un dans arhaic, moștenit - se poate altfel? - de la daci. Dar de ce de la daci? Numai dacii au trăit în vechime pe aceste pământuri? De ce nu ar fi o moștenire de la...cumani sau pecenegi? Aceștia au trăit pe la noi (cumanii în Moldova și Muntenia, pecenegii mai mult în Transilvania) mai bine de 250 de ani, au avut un cult al calului (erau călăreți de stepă) iar Călușul ar putea fi unul de tradiție războinică, precum dansurile căzăcești, georgiene sau cele din Asia Centrală. De ce trebuie ca orice așa zisă moștenire culturală străveche, ”ancestrală” să vină de la daci? Poate avem moșteniri ancestrale de la...avari! Sau de la vechii bulgari care pe 800-900 au stăpânit jumate din țară. Amintirea dacilor la nivelul poporului a dispărut după cateva
generatii de la dispariția numelui de Dacia. Eu zic că dupa 300,
maxim 500 de ani, nimeni de pe aici nu mai știa ceva despre daci
sau cine fuseseră ei.
Fara o cultura scrisă, locuitorii nu aveau nici o posibilitate sa isi mai aminteasca ce se petrecuse înaintea străbunicilor. Iar momente dramatice, cruzimi, devastări, masacre au tot avut loc de-a lungul a peste 1000 de ani . De ce și-ar aminti localnicii, patriotic, peste secole, doar războaiele lui Decebal? De romani și Traian oamenii nu au putut să uite. Ruinele
romane, dovezi palpabile, se știa că-s de pe vremea lui Traian. Cu
romanii, dunărenii au tot avut contact. Bizantinii erau numiți tot
romani. Ținutul Bulgariei de sud era numit „Romania” (Țara
Romanilor, tradusă de otomani peste veacuri prin Rumelia).
Țarigradul/Constantinopolul, orașul-regină, sediul împăratului
creștin și al patriarhului era un oraș roman.
De fapt, chestia asta nu o simplă dacomanie inocentă, o
licență artistică, un subiect de povești pentru copii gen legenda,
secretul, comoara, moștenirea dacilor/geților/ a lui
Decebal/Dromihete/Dochia*/etc. Este un ”puiuț” al mitului național
al CONTINUITĂȚII, care alături de cel de UNITATE sunt parte din
fundamentele naționalismului românesc. Continuitatea ne spune că
românii și doar românii sunt unicii descendenți ai autohtonilor din
Carpați, din paleolitic și până azi, trecând neapărat prin daci. Și
desigur, unicii îndreptățiți să existe și să stăpânească pe aceste
pământuri (deci ceva ff serios, cu trimitere către
geo-politică)...
* - Dochia vine de la Sf. Evdochia, nu este o ”urmă”
dacică)
Apoi toponimiile...Toponimiile geografice (ape, munți,
dealuri, stânci, vârfuri) de la noi sunt în majoritatea cazurilor
de origine slavă. Restul se împart între românești (gen Florești,
Titu, Călărași, Pașcani, Focșani, Câmpulung), turcice (Teleorman,
Caraiman, Bucegi), maghiare (Feldioara, Oradea, Suceava,
Sighișoara, Saschiz), germană (Năsăud), turcă (Brăila, Megidia) și
rarisim din latină (cele cîteva râuri : Olt, Mureș,Timiș etc si
Constanța de la Constantiana/Kustenge; numele de Argeș vine din
turcicul ”argis” = înălțime, colină și nu de la un getic Argessos .
Alba Iulia este o formă neo-latină, din Renaștere, traducere latină
a numelui Gyula (Julia) și Feher=Alb (în evul mediu românii au
numit-o Bălgrad iar ungurii Gyulafehervar). Morisena/Cenad este o
formă latinizată medievală, nu antică. Comuna Berzovia din Banat,
în care se află urmele unui castru roman (Berzovis) este o
rebotezare din epoca comunistă (numele vechi, era Jidovin, nume des
întâlnit în localitățile cu ruine)... Dar nimic, nimic dacic.
Vei găsi în România nume gen ”troian” dar nu ”Movila Dacilor”,
stânca lui Oroles, muntele Decibalus sau orice altceva de
gen...Cele mai arhaice denumiri topografice de la noi provin din
slavă.
Fiți foooarte prudenți când auziți despre ”legendele dacilor”
din satele din împrejurimile cetăților dacice din Mții Orăștiei:
Grădiștea de Munte, Luncani, Târsa ș.a. Gen ”bătrânii care auziseră
de la moșii lor despre comoara lui Decebal”... Poate ”legende”
moderne, ale traficanților locali de obiecte arheologice, extrem de
numeroși în zonă.
Puțini stiu că acele sate au fost fondate târziu, în sec al
18-lea. Oamenii n-au locuit în acele zone sute și sute de
ani...Deci n-au cum să fie descendenții dacilor lui Decebal. Și
nici păstrătorii ”secretelor” dacilor. Poate ai romanilor...
Când austriecii scotoceau primii la începutul sec. al 19-lea
după aur la Sarmizegetusa, nu era picior de țăran prin zonă care să
aibă habar de daci. Nimeni nu stia ce-s acele ruine si ale cui au
fost.
|
