tristețe năucitoare ca arșița

ca nevoia de a-ți umezi permanent

cerul gurii

știi că în vindecare

cel mai ușor scapi de nevoia fizică

și rămâi cu luciditatea

pătrunzătoare și grea

ca un arbore de camfor

în punctul ăsta

ești față în față cu tine

calfă nepricepută care-și cioplește

propria cruce cu gândul

să termine mai repede

trebuie făcut și lucrul ăsta

nu mai contează ce văd

alții în urmă

în fond toți o țin minte pe rosa park

nimeni pe colvin claudette

claudette era prea copil

și sarcina nedorită ar fi

sufocat în fașă

cauza unei rase

dar nu mai contează

adevărul e un lucru intim

erotic

spus pe întuneric

în restul timpului

pe lumină

împărțim o realitate comodă

fardată

ca un Netflix victorian