Au fost patru ani și jumătate fantastici. Cu bune și rele, dar fantastici. Au fost patru ani și jumătate în care am învățat să râd (nu doar să zâmbesc), să ajut, să ascult, să iubesc, să creez emoții frumoase, să ofer mai mult decât primesc… Au fost ani care m-au făcut să fiu un om mai bun, mai răbdător, mai așezat.

Ea, a fost o minune. Pentru mine, este prima minune pe care am văzut-o și chiar am simțit-o. Nu credeam că un astfel de om există. Ne-am “lovit unu de celălalt” prin intermediul blogului, prin intermediul poeziilor mele triste, ne-am cunoscut în Herăstrău cu câte o sticlă mică de Coca-Cola în față și ne-am început povestea în Tineretului, sub vraja unui copac care va rămâne special de acum încolo.

Am colorat, am desenat, am dansat, am cântat, am urlat, am tăcut, am râs, am plâns, ne-am îmbrățișat, am clădit amintiri, am adunat apusuri, răsărituri, fericiri, tristeți, speranțe, disperări, în...