Am lipsit așa de mult de aici, dintre cuvintele mele calde, cele care mă mențin în viață, încât nu-mi mai găsesc locul printre virgule, sau mai bine zis printre puncte... și nu doar trei, patru, ci o sută, poate chiar două sute de puncte... cine mai știe? Cine poate ști câte încap într-o zi, dar într-o noapte? Ei bine, știe cineva într-un an și... câte puncte încap...?!? Eu nu mai știu, nu mai știu nimic, nici de ce, nici pentru ce am poposit atât sperând... Sperând că noaptea se va lumina, că griul va prinde culoare, că liniștea va înfia clipocitul râurilor și foșnetul frunzelor bătute de vânt. Am sperat că Dumnezeu va trimite un înger să lumineze o clipă bezna, să îndulcească fierea și să aline durerile pricinuite de un munte de promisiuni, care mai de care mai colorate și mai atrăgătoare, care mai de care m...