Mi-am pus pe tâmple ceațasă mă aud visând,să-mi scutur dimineațade cearcăne, pe rând,pe pași, pe nepăsare,pe șoaptă și pe vis,pe noaptea-ngenunchiată,pe toate câte-am scris,pe stele fără număr,pe lacrima trunchiată,mi-am pus pe frunte noriisă te visez vreodată.Mi-am adunat tăcereala ceasul desfrunzit,să îmi ascund durereaîn tot ce-am investit,în replica din urmăa lanului de grâu,în tot ce nu se curmăși curge peste râu,se-adună în oceane,în fire de nisip,se rupe în secunde Mi-am despletit tristețeaîn versuri deșuchiate,să îți aștept binețeaîn fiecare noapte,dar am visat că visuls-a înecat la malși am rămas nescrisul,neversul triumfal,nedeslușitul veriicu ceața-n zori de Mai,implorând adieriisă-ți murmure ''mai stai!''