Spunea într-un interviu Denzel Washington ca e mereu de preferat un regizor nergu să facă filme despre negri. Nu din motive rasiale, ci din motive culturale – și dădea un exemplu fondator: Steven Spielberg ar fi putut să regizeze Goodfellas (sau Casino, adaug eu…) și Scorseze ar fi putut să regizeze Lista lui Schindler dar diferențele culturale ar fi fost o barieră.

Cam asta se întâmplă cu „Memoriile unei gheișe” – e un roman bun, dar e un prag cultural pe care Arthur Golden nu-l poate depăși – pentru că e american, pentru că vrea să facă vânzare, pentru că e ahtiat după senzațional – nu contează.

Este foarte complicat pentru un occidental – mai ales pentru un germanic – să înțeleagă plăcerea de a interacționa cu o femeie fără să o fuți, fără să se reducă totul la un schimb de fluide între organele genitale. Americanul este un animal pragmatic prin definiție, nu poate susține o erecție numai pe bază de promiscuitate: cum și de ce să stai de vorbă cu o femeie dacă nu îi dai niște bani ca să îi iei virginitatea?

Sau… unde e punctul culminant dacă nu ai un tip libidinos care face colecție de sânge de virgine?

Unele scene din „Memoriile unei gheișe” sunt occidental de pornografice: adică le savurezi dar nu-ți place să te uiți înapoi.

Dar dincolo de aerul exotic, „Memoriile unei gheișe” este un reprezentant de seamă al kitsch-ului (vezi treaba cu imitație naivă și gust banal) – are un început promițător, înzestrat cu imagini specific orientale, se transformă în scurt timp într-o expresie a vulgarului occidental, o foaie contabilă de cea mai joasă speță a unei culturi din care, în imensitatea ignoranței sale, autorul nu a înțeles nimic – pe scurt, e un „dobitocule”.

Golden candidează la titlul de „Scriitori americani ce descriu Asia mai jenant decât James Clavell” – și credeți-mă că e o luptă acerbă acolo, pe ringul căreia s-au vânturat mari sume de bani.

Și nu spun asta doar din cauza mizuage-ului – care la drept vorbind este o temă discutabilă: până la 1956 în Japonia virginitatea se vindea pe bani, dar sursa de inspirație a lui Golden (Mineko Wasabi) s-a născut in 49, deci nu avea cum să prindă vremurile alea. Practica nu se leagă mereu cu teoria – clar femeia nu a prins războaie, dar cutumele nu poți să știi cum au funcționat – cert este că romanul este corect d.p.d.v istoric. Dar este totuși scris libidinos. Nu sade ascuns vreun Haruki Murakami în spatele lui…