Am străbătut la pas câteva străzi din acest oraş în burta căruia am ajuns să trăiesc.Respir si aceasta e o formă de viață.Câteva ciori tăiau liniştea si atunci îmi ridicăm privirea spre cer, o imensă gură de apă rece deasupra mea si în care aşteptam să văd malul sau țărmul învolburat de furtună. Ne-am aşezat pe o bancă, un cuplu în fața noastră fotografia Ateneul, tot ieşeau din iarbă, de fiecare dată le priveam atentă gesturile, fețele, erau din ce în ce mai bătrâni, până la urmă nu i-am mai văzut.Mi-ai arătat apoi o piscină de altădată, ai precizat numele unui vechi hotel (Lido?),locul era acum o ruină, dar eu mi l-am imaginat într-o zi toridă de vară, femeile purtând costume de baie colorate, zumzetul puternic al vocilor care se suprapun unele peste altele,un fel de bine pe care doar gardul din fier forjat îl mai putea delimita, dincolo oamenii se aruncau de bunăvoie în apă si acestea erau gesturi care mă făceau să mă gândesc că erau tineri, din alte părți,apoi am luat-o pe alte străzi...Ne-am oprit în fața unui bloc cu multe etaje, câteva lumini lăsau intimitatea unora la vedere, pe partea dreapta cum se terminau scările,o femeie vorbea la telefon, m-am uitat si la ea apoi am înaintat, strada îngustă fixa câteva clădiri care nu au fost acolo dintotdeauna. Acum că le priveam si erau toate scunde în raport cu intrarea principală unde fiecare își alesese un punct de observație, luau din linia orizontului si mă tot străduiam să aflu la ce s-au uitat oamenii care au locuit cândva acolo, fântânile susurau de o parte si alta a intrării în imobil, soarele lumina bucățile de geam, câteva strigăte de copii mişcau toată moleşeala aerului si cine ştie altcineva privea atunci in locul meu si era ceva verde in fața lui, o grădină prin care tot ce era în spatele lui se risipea, iar cerul, puteau fi zile când nu era atât de aproape.Am coborât scările, femeia a rămas să vorbească la telefon.Mâinile îmi erau reci, nu mi-aş fi dat seama dacă nu alegeai să-mi atingi una dintre ele.
Te-am invitat să intrăm într-o ceainărie, îi ştiam mărunțişurile împrăştiate peste tot şi doream să umblu prin ele. Când am intrat uşa mi s-a părut mică, în față un cuplu, ea stătea cu spatele la intrare,m-am gândit atunci să mă fac că nu-i văd. Mirosea a cămară plină, m-am uitat la un cuvânt scris pe o cutie (svdyl ?), dulce, mi-ai spus că înseamnă dulce! Am rămas singură si m-am uitat la o altă cutie pe care erau desenate libelule. Am înaintat, vroiam să caut un carnețel(obişnuiau să aibe unele foarte mici),m-am oprit pentru că nu aveam suficienți bani, am continuat să trec printre degete câteva obiecte care mă atrăgeau prin delicatețea lor.Un obiect atârnat de perete, am intrebat ce ar putea să fie "Dreamcatcher!Este un dreamcatcher!" Când am ieșit mi-a rămas în urechi sunetul uşii pe care mai întâi am deschis-o şi apoi tu din urmă ai închis-o.Treceau oameni pe lângă noi si foarte aproape de noi era o forfotă din care vedeam mici becuri cu lumină galbenă, mari globuri cu lumină albă, o femeie sprijinită de un perete fumând dintr-o țigară, mai multe siluete apropiate, vroiam să venim şi noi acolo într-o zi...Din când in când, câte o frunză întrerupea derularea obişnuită a trotuarului.Să mă aplec,să nu mă aplec?
La teatru pe scenă pereți pe care apar scrise cuvinte, încerc să găsesc ce aş putea recunoaşte.Nimic.Două scaune.Doi actori.Lumini.Sunete.Gălăgie.Zâmbete în sală. La final personajele se aruncă în apă, aud valuri, în lumină chipul oratorului, încearcă să spună ceva, se chinuie, se lasă umbra,nimic, nu ne-a spus nimic! Spectatorii se ridică şi aplaudă." Gata! Suficient!"strigă bărbatul de pe scaunul de lângă mine.Actorii se retrag, oamenii îşi pun peste ei hainele, afară aerul e rece, în câteva secunde spectatorii ocupă străzile, unii dau colțurile, nu se mai văd, aud tocurile femeii care mă însoțeşte cum se înfig în trotuar.Un ritm.Ziua aceasta sfârșește înghițită de noapte şi toate luminişurile din ea vor rămâne foarte aproape de uscat.