rândunica s-a întors
se sfârșesc
își face cuib
și se pregătește să iubească.
toate diminețile în care
am ales să dormim. zeci de centimetri de cearceaf între noi.
am uitat să udăm copacul
deși apa s-a prelins în urechi
cu aceiași măsură a orelor dintr-un ceas.
mi-am adus aminte:
primăverile în care călcam râzând
florile scuturate pe jos
femeia care purta batice și tăia duminica de restul însușirilor
roua de pe picioare rece
doar singurătatea mai umple așa spațiile deodată
la marginea patului
cea mai frumoasă naștere:două aripi ușoare.
încearcă sa zbori
tocmai acum când
lumina ar putea să deschidă mugurii
de pe crengi
ai închis ochii
în loc de inimă
mâini
intră