Bunica nu mai poate de bine!

Da, are un ochi vanat. Dar nu e de la noi. S-a operat: anestezie generala, sange pe nas dupa fiecare mestecatura cateva zile, fata de Falconetti cu un ochi da, altul ba, scos un tub afara pe viu la o saptamana dupa operatie, alea-alea. Dar a trecut tot, e super-bine bunica! In afara de vanataie. Ce-o sa le mai placa vecinilor sa-si dea cu presupusul acasa: „- Si zici ca la copii ai fost, bre, doamna?”!

O mai dor si picioarele pe bunica. Doar ca nu plange cateodata. Se cauta de ani de zile, nu stie nimeni sa-i spuna ce e. Doctorii de aici i-au spus: „- Solutia pe care o avem e sa-ti dam un medicament care blocheaza durerea in creier. Si care cam tampeste. Alege tu!” A ales sa nu-l ia, a zis ca ii e mult mai bine asa.

Intr-atat nu mai poate de bine bunica incat nu rateaza un leagan liber in parc! Si nicio poarta de fotbal european sau cos de basketball daca are o minge! In plus, doar ca nu se bate cu Victor pe „lipii” pe malurile raurilor din parcuri (lipii, adica pietrele alea plate pe care le arunci la rasul apei de sar pe apa de cateva ori pana se scufunda).

De Paste, bunica a fost de doua ori mana dreapta a nepotului: si la vanatoarea de oua cu bomboane in ele de la biblioteca, si in cea din parc. Daca de mana cu bunica nepotul a vanat vreo 11 oua la biblioteca si altele 5 in parc (in acelasi timp in care copii de varsta lui au umplut cosuletele), nu stiu ce ar fi facut singur. Si nu mai stiu nici daca printre cele 5 oua din parc s-ar fi regasit cel cu premiul 46 (dinozaurul Dino) si cel cu premiu o masa la o carciuma locala.

Bunicii ii e atat de bine incat face echipa cu nepotul pentru ce nu te-ai astepta. Cum ar fi spalarea, in zilele cu soare, a usii de la garaj. Treaba merge asa: nepotul vrea sa spele usa (curata dealtfel) si nu se lasa; mama copilului, chiauna de insistente, umple cu apa 7-8 sticle foste de suc si oprite ca jucarii dupa alte insistente; dupa care nepotul si bunica le cara, fiecare cate una, pana la usa si le rastoarna pe ea. Amandoi cu un simt al raspunderii pe fata bun pentru o cauza mai generoasa.

Sincer vorbind, cu un nepot atat de plin de initiative, nu stiu cand mai are timp bunica sa se gandeasca la cat ii e de bine cand zice ca ii e. Asta pentru ca, daca nu e nici la apa in parc sa arunce cu lipii, nici in leagane, nici langa cosul de basketball, nici dupa oua, si nici nu spala usa de la garaj, e altundeva. Cum ar fi in cortul cu care nepotul umple casa ca sa aiba adapost de tornada si el, si bunica. Sau coada dupa nepot cand trage apele pe la WC-urile care ii ies in drum pentru ca „Veau sa vina si bunica!”. Sau canta „Oac, oac, didi didi dam” (varianta fara ‘r’), ori cantecul cu piticii din padurea cu alune, ori de care mai dau ei pe Youtube. Sau …

Primavara asta bunica a schimbat prefixul. Yap, nu mai are 39 de ani! Sarbatoarea a picat in post (iar bunica … indiferent ce zici, ramane ce zice popa!), drept care prima runda de petrecut a fost cu o prajitura de post improvizata. A doua a fost cu un tort, de Paste. De-abia la a treia, cand am vazut ca la Whole Foods are torturi muuult mai mari decat cel pe care l-a gasit Liviu de Paste, am simtit sarbatoarea cum trebuie simtita cand sarbatoritul nu mai are 39 de ani.

Si-am incalecat pe o sa, si v-am spus povestea cu simtitul bine al bunicii asa.