Cam acum trei ani, a intrat molima in copacii din cartier: au inceput sa se usuce. Tot cam trei ani am stat in denial si noi, si alti trei vecini cu care ne puneam copacii la comun de se facea de-o padurice cu veverite in spatele caselor. Toti cu ochii spre crengi: ‘mai infrunzeste macar creanga de anul trecut si anul asta, nu mai infrunzeste, mai infrunzeste …”. Noi, in plus, si cu urechile pe ce mai pica pe acoperis din pomii de langa casa pe furtuna, dupa ce un varf de copac s-a desprins la un moment dat, a trecut printr-un tobogan din spate si s-a infipt mai bine de jumatate de metru in pamant de a putut sa-l scoata Liviu doar pe bucati, cu drujba.

Iarna trecuta pe la sfarsit, vecinul Paul (spate-stanga) a iesit din denial si a intrat in actiune: a chemat o firma si si-a taiat toti copacii uscati. Dupa el, vecinul din spate-dreapta. Apoi noi, care ne-am vorbit cu vecina Lucy sa incercam sa aducem aceeasi firma, cu gandul la un gescheft. Doar ca Lucy, la 75 cu bataie, are porniri de fata mare: intr-o zi am discutat despre asta, a doua zi semnase deja un contract cu o firma. Drept care ea a platit 4.500 pe 9 copaci fara stump removal (ziceti-i sindromul Raducioiu, dar chiar nu mai stiu cum se numeste asta in romana). Noi, dupa cautarile lui Liviu dupa firma ideala, am dat ceva mai mult de jumate pe 8, cu stump removal. Plus ca firma noastra i-a mai doborat gratis un copac lui Lucy, cu servicii complete si la ea.

Ca sa nu ramana chiar toate generatiile de veverite din spatele casei la sol de acum incolo, am comandat alti copaci sa-i plantam. Online. Ca premiu de consolare ca n-o sa aiba unde sa-si puna cuiburile cateva zeci de ani, le-am luat stejari. Din Nebraska, de la o fundatie care protejeaza copacii. Copacii au venit cel mai probabil pe jos, au facut o luna si jumatate. Cand au sosit, ne-am mobilizat brusc: in kilogramul de foi si brosuri cu instructiuni sosit cu ei scria ca trebuie pornita imediat procedura de plantare.

Trei ore si ceva, cat au trebuit pomii sa stea cu radacinile in apa ca la cartea de la fundatie, Liviu a dezgropat radacini de copaci morti in spatele casei sa poata face gropi pentru stejari si pentru artarul trimis bonus. Cu Victor printre picioare, care baga pamantul scos la loc cu 6-7 unelte mici de lucrat gradina. Pentru eficienta, in jurul orei de culcare a copilului a intrerupt. Am reluat amandoi plantarea spre miezul noptii, cu lanterne ca de miner pe frunte.

La final, l-am rugat pe Liviu sa boteze copacii. Mi-a dat trei nume de stejari – Pain in the Butt, Born at Night si Are You Kidding – si unul pentru artar – Hiding Away (artarul e plantat dupa stiva de lemne lasata de firma care ne-a taiat copacii uscati). Si mi-a zis ca se mai gandeste la altele. Disclaimer: niciun pom nu a suferit traume sufletesti in urma botezului. Liviu a fost rugat sa se gandeasca din nou la nume dupa ce uita de sapatul gropilor.

Ziua urmatoare, cum a deschis ochii, Victor mi-a spus: „- Mami, hai sa medzem afaia sa pantam copatzii!” I-am raspuns, cu usoara vinovatie, ca ii plantase taica-sau noaptea trecuta pentru ca altfel ar fi murit. „- Veau sa-i vad!” Scos din pijamale, a sarit direct in niste incaltari de-ale lui taica-sau, a luat-o pe bunica-sa de mana si au mers in pelerinaj din pom in pom.

____________________

PS:

Cand au taiat pomii, am fost trista. Ma gandeam si la ei (influentata de un TED talk despre viata sociala a copacilor), dar si la efectele colaterale, cum ar fi ca n-o sa mai avem veverite. „– O sa le placa sa se joace pe stiva de lemne!” – a incercat Liviu sa ma consoleze. Stiti cum e insa atunci cand crezi ca motivul tau de tristete merita mai mult timp pus in el: nu dai doi bani pe ce iti spun altii. Dar a avut dreptate: veveritele se joaca de nu mai stiu de ele pe stiva de lemne! Dupa o portie de joaca pe lemne cu alta veverita, veveritoiul cu coada jumulita Coa a venit azi si pana la usa dupa niste miez de nuca. Lungit pe jos, o treime atarnand dincolo de prag, Liviu a pus momentul pe pixeli. Pe cel cu veveritele, dar si unul cu un pui de iepure venit si el sa pasca prin preajma.