Coprinellus domesticus by Toffel |
Fie îmi citesc în continuare tot articolul; fie trec direct la
descrierea ciupercii (care este marcată în mod vizibil și ușor de
găsit); fie nu îmi mai citesc articolele defel. În general, însă în
multe situații nu avem de ales, sau avem doar două opțiuni dintre
care să alegem... eu vă ofer trei. Vedeți? Sunt mai mult decât
generos cu voi!...
Până acum v-am prezentat nenumărate specii de ciuperci care
trăiesc prin păduri sau pe terenuri deschise; și am atins doar
ocazional viața urbană și ciupercile sale. Motiv pentru care azi am
ales o ciupercă din mediul "urban" (sau cel puțin una care nu pare
a fi afectată de activitatea omului) și anume; Buretele comun
(Coprinellus domesticus). Ciuperca în sine nu prezintă cine știe ce
interes deoarece este o ciupercă necomestibilă, însă are o
caracterisitică specială, despre care vă voi povestii în cele ce
urmează.
În cazul câtorva dintre speciile de ciuperci din genul
Coprinellus, se poate observa un fenomen interesant prin faptul că
uneori miceliul acestora, care în mod normal împânzește materialul
lemnos pe care o consumă, se dezvoltă "suspendat / în aer". Dacă în
mod normal miceliul acestor ciuperci este non-color, fragil și
îndeplinește rolul binecunoscut de a elibera enzimele care dizolvă
substratul din care se hrănește ciuperca. În cazul miceliului care
este "la vedere", acesta este de culoare
galben-portocaliu-roșiatică și mult mai dură, formând mici
"gogoloașe" ici-colo.
Coprinellus domesticus by Toffel |
Printre speciile de ciuperci care prezintă ozonium destul de
frecvent aș aminti Coprinellus domesticus, Coprinellus
disseminatus, Coprinellus radians, Coprinellus ellisii sau
Coprinellus xanthothrix. Coloniile de Coprinellus disseminatus se
explică tot prin prisma prezenței ozoniumului. Dar haideți să
cunoaștem puțin și ciuperca. Etimologic, numele i se trage din
Grecescul koprinos, kopros în sensul de gunoi, putregai, cu
referire la mediul în care se dezvoltă unele din speciile de
ciuperci din acest gen. Cât epitetul de domesticus cu referire la
mediul urban, domestic...
Descrierea ciupercii:
Regnul: Fungi
Diviziunea:
Basidiomycota
Clasa: Agaricomycetes
Ordinul: Agaricales
Familia: Psathyrellaceae
Genul: Coprinellus
Specia: domesticus
Sinonime: Agaricus domesticus, Coprinus
domesticus
Specie protejată: comună
I | II | III | IV | V | VI | VII | VIII | IX | X | XI | XII |
Pălăria: de 2-6 cm diametru, de culoare
ocru-deschis, central mai închisă, inițial cu suprafața acoperită
cu resturi mărunte ca niște solzi, de volvă. Inițial de formă
ovală, iar odată cu înaintarea în vârstă se deschide tot mai mult,
devenind convexă sau conică.
Lamele: atașate sau libere, dese, inițial
albe, apoi tot mai gri ca în final să devină negre și să se
dizolve.
Culoarea sporilor: neagră.
Sporii: 6-9 x 3.5-5 µ, elipsoidali,
netezi, cu un por excentric. Basidia cu 4 spori, deseori cu un
perete gros.
Piciorul: 4-10 cm lungă și până la 2-10 mm
groasă, cilindrică, netedă, albă, uneori cu baza gălbui-maronie.
Deseori cu aspect bulbos și dezvoltat direct de pe ozonium
(miceliul de suprafață).
Carnea: albicioasă, subțireși
fragilă.
Gustul și mirosul: fără miros
specific.
Distribuția: specie saprofită, cu
răspândire cosmopolitană, comună, crește în grupuri mai mici sau
mai mari, se dezvoltă pe resturi lemnoase, butuci, crengi căzute la
pământ din primăvară (mai) până toamna (octombrie). Deseori își
dezvoltă corpul fructifer pe ozonium (uneori greu observabil din
cauza scoarței copacului)
Comestibilitatea: necomestibilă
Specii asemănătoare:
·Coprinellus radians are spori de dimensiuni mai
mari.
·Coprinellus flocculosus, prezintă pălăria mai
puțin maronie, se dezvoltă pe rumeguș sau resturi mărunte lemnoase
și are spori de asemeni, de dimensiuni mai mari.