Am fost întotdeauna ca o carte deschisă. Așezată pe raftul vieții de zi cu zi. Cu coperta brăzdată de atingerile lumii. Cu file amprentate de zâmbete adevărate. Purtând printre rânduri izvoare de lacrimi amare.

Am stat cuminte pe raft și am așteptat să fiu remarcată, citită, înțeleasă. Unii au fost curioși și au trecut de bariera copertei, au citit câteva rânduri și au fost copleșiți de complexitate. Au pus cartea la loc și și-au continuat drumul spre propria identitate.

Unii cititori nu au putut să deslușească niciun cuvânt din povestea scrisă cu literele sincerității, căci limbajul folosit le-a fost total străin. Până și cartea le-a simțit stângăcia și nu a amprentat dezamăgirea pe filele purității sale. Însă au fost și povești care au lăsat urme, care au făcut să se verse călimara suferinței și să picteze imagi...