Relația perfectă – 28 de zile spre iubire

  • Postat în Edu
  • la 17-12-2024 19:17
  • 61 vizualizări
Relația perfectă – 28 de zile spre iubire
Imaginea este preluată automat împreună cu articolul de pe Colt de suflet

Când vezi titlul acestui articol probabil că te întrebi dacă există relația perfectă și dacă 28 de zile reprezintă un timp suficient pentru a găsi iubirea adevărată sau pentru a restabili armonia în relația de cuplu. Ei bine, poate că nu există relația perfectă, dar există relația perfectă pentru tine, pentru mine, pentru fiecare om într-un mod unic, iar ea se reflectă prin bucuria de a fi liber și autentic, prin apreciere, respect, sprijin reciproc și un drum comun al fericirii. 28 de zile vom fi ghidați să ne creionăm acest drum, pe care vom continua să pășim pentru întreaga viață, pentru că vom conștientiza că relația perfectă se construiește zi de zi.

O carte minunată și un caiet cu exerciții revelatoare ne stau la dispoziție pentru o profundă analiză interioară, pentru un plus de inspirație, pentru planificarea unei vieți împlinite în doi.

Cartea Relația perfectă

Când am văzut această carte mi-am dorit-o instant, căci m-a cucerit cu al său titlu și a sa copertă atractivă și elegantă, iar apoi m-a ținut în priză cu ale sale exerciții profunde, simțindu-mă ghidată atent prin vocea sinceră și caldă a autoarei Dorela Iepan.

Citind această carte simți că ai în fiecare zi o prietenă aproape, care nu se teme să fie vulnerabilă, se deschide prin împărtășire și te poartă și pe tine pe cărările aducerilor aminte și ale visurilor uitate într-un colț de suflet.

Fiecare zi reprezintă o provocare prin care începi să privești viața, relațiile, propriile dorințe, materializarea și simțirea acestora dintr-o nouă perspectivă. Iar primul pas este să descoperi unde îți dorești să ajungi, ce îți dorești să trăiești, cine vrei să-ți fie alături.

Să te bucuri de o relație armonioasă cu soțul tău poate fi intenția care să te anime pentru a porni pe drumul transformării tale, a relației de iubire și a întregii călătorii pe Planeta Albastră, pentru că fericirea se reflectă în toate ariile vieții tale.

Fiecare zi te invită să iei pixul în mână, mizând pe caietul cu exerciții, care îți va oferi o structură și o vizibilitate mult mai bună, și să pășești pe tărâmul profunzimii prin patru pași transformatori: exercițiile zilei, provocarea zilei, recomandarea zilei și afirmația zilei.

De la Ho’ oponopono, recunoștință și EFT, la limbajele iubirii și stabilirea unor obiective relevante pentru tine și relația ta, la plantarea de semințe și magia oglinzilor eseniene, traseul te va purta spre suflet și spre o viață în care esența bunătății și a iubirii pot străluci.

Poveștile personale sunt menite să ne inspire, iar pe mine m-a impresionat una împărtășită autoarei pe Camino, o poveste în care iubirea părea că a intrat într-un con de umbră. Și dacă te întrebi și tu ce e de făcut în această situație, te invit să citești și să simți următorul fragment din paginile cărții.

,, <În cât timp s-a degradat relația ta?> La răspunsul că sunt ani de zile de când lucrurile nu decurg așa cum și-ar dori, am avut o nouă întrebare: <Atunci de ce te aștepți să o repari într-o zi? Nu spun că îți va lua la fel de mult să o faci frumoasă, dar dacă ar trebui să dureze la fel de mult, poți spune că ai trecut cu bine provocarea.>”

Și pentru că mie îmi plac cărțile practice, exact așa cum este și cartea Relația perfectă – 28 de zile spre iubire, și să împărtășesc mereu în articole exerciții care aduc claritate, pun aici unul din categoria recunoștinței, special pentru tine.

,,Scrie minimum 10 motive de recunoștință pentru partenerul tău și/ sau 10 motive de recunoștință pentru persoanele cu care ai interacționat azi sau în trecut.”

Te îndemn să-ți iei jurnalul și să faci acest exercițiu acum, apoi să observi cum te simți privind partea pozitivă a vieții. Nu-i așa că sunt atât de multe lucruri bune, fapte izvorâte din iubire, pe care le trecem adesea cu vederea în tumultul acestei lumi?

Trecând de la exercițiul zilei la provocarea zilei, am ales să fac popas la cuvintele de apreciere, unul dintre limbajele iubirii, și să te invit să aprofundezi o importantă întrebare.

,,Cât de mult te afectează felul în care ți se vorbește, ce fel de cuvinte folosești tu în relațiile cu ceilalți?”

Abordând această provocare vei observa calitatea relațiilor tale, putând apela la limite și la cizelarea propriei exprimări.

De la provocarea revelatoare trecem la o minunată recomandare, apărută chiar în prima zi din cele 28 propuse în carte. Mă refer la filmul ,,Furtuna de foc”, care mai mult ca sigur te va determina să faci radiografia propriei relații de cuplu și să mizezi pe implicare totală, chiar și atunci când răspunsul primit din cealaltă parte nu este întotdeauna cel așteptat, căci vine momentul în care semințele plantate vor rodi.

Iar în final, te invit să-ți faci cadou cartea Relația perfectă și caietul cu exerciții, să lași iubirea să te ghideze și să mizezi zi de zi pe afirmația următoare:

,,Aleg să trăiesc așa cum îmi dictează inima!”

Despre ZTB.ro

ZTB.ro este un agregator românesc de bloguri care colectează și afișează articole din diverse domenii, oferind vizibilitate bloggerilor și o platformă centralizată pentru cititori. Articolele sunt preluate prin feed-uri RSS/Atom și direcționează traficul către blogurile originale.

Articole recente