sursa imaginii Edictum Dei

Continuare de AICI

Dacă admitem că sîntem creați de o Ființă superioară nouă, care are un plan, care are o lucrare, care posedă Atotcunoaștere, pentru că este Atotputernic, Omniprezent și în afara spațiului și timpului, dar lucrează în spațiu și timp, iar în această lucrare a Sa are un rost și un rol pentru fiecare dintre noi, dacă așa stau lucrurile, atunci Îi cerem să aflăm locul și rostul în acestă lucrare spre cea mai eficace poziționare, cea mai înaltă satisfacție și cel mai eficient rol al nostru în tot acest proiect.

De aceea este important să te laşi călăuzit spre ceea ce Domnul te cheamă. Cum?

Psalmul 32:8. Eu, zice Domnul, te voi învăța și-ți voi arăta calea pe care trebuie s-o urmezi, te voi sfătui și voi avea privirea îndreptată asupra ta.”

Dumnezeu este gata să ne devină învățător, ne scoate la tablă să ne învățăm lecțiile ratate; este gata să ne arate practic, și ne-a arătat întrupîndu-Se; este gata să ne devină Prieten și Sfătuitor. Apoi, are privirea îndreptată asupra noastră, precum un Părinte iubitor, care veghează și te supraveghează ca să ne urmăm calea deja arătată.

Ce anume sau cum anume am putea avea acest dialog?

Psalmul 32 în întregime este răspuns la o interogație legată de obstacolul care stă în calea dialogului cu Dumnezeu. Păcatul!

Isus Cristos a venit în lume pentru a rezolva această problemă a păcatului și să ne recheme în dialog cu al nostru Creator.

Date fiind aceste afirmații, cei care sînteți și sîntem creștini ar trebui să ne găsim locul cel mai potrivit în lume. Adesea nu se întîmplă asta pentru că ne lăsăm presați de context, de prieteni, de marketing, de presiunea socială, de oferta din piața muncii …

Ne putem trezi într-un mijloc de viață că facem cariere și avem meserii, ne ținem ocupați în loc să facem ceea ce profesiuneanoastră de credință pretinde, în loc să luăm în stăpînire creația, în loc să cultivăm, crescînd, înmulțind, multiplicînd, așa cum am primit mandat de la Adam și Eva încoace.

De-a lungul ”carierei” mele, am descoperit adevărata miză și adevărata chemare din spatele tuturor examenelor de doctorat, de asistent, lector, conferențiar și profesor.

În momentul în care eram în culmea carierei mele și deja, încă foarte tînăr, devenisem profesor plin, eram praf emoțional. Fiul meu se îndepărtase de mine și aș fi dat orice să întorc timpul înapoi să îmi împlinesc CHEMAREA de a face ucenici, vocația PASTORALĂ cu el și față de el, astfel că am devenit cu totul demotivat față de meserie și mai ales față de aspectul carierist al acesteia. Am încercat din răsputeri să cumpăr timp, să mă apropii din nou de el, să îi recîștig iubirea, admirația și prietenia. Din păcate timpul investit în proiecte, programe, instituții și delegații nu se mai întoarce înapoi. În toate acestea, pierdem relațiile, pierdem persoane. Așa cum spunea regretatul pastor Vasile Taloș, am ajuns “să păstorim proiecte și programe, nu vieți și persoane.”

Renunțînd la carieră, am început să investesc în oameni, în ucenicie, în relații, mai mult decît în cărți, predare, conferințe, simpozioane, articole ISI. În lumea academică este o vorbă: publish or perish. Probabil voi pieri ca profesor universitar, dar, atît timp cît Dumnezeu îmi mai împrumută pe acest pămînt, prefer să urmez mai degrabă vocația învățătorească a Bisericii și chemarea la ucenicie, în loc să fiu un meșteșugar al cuvintelor.

Citește mai departe articolul pe Edictum Dei AICI