sursa Edictum Dei

urmare de AICI

Noi, creștinii, ne raportăm la alte dimensiuni, atunci cînd vine vorba de întîlnirea dintre viața privată și viața socială, dintre viața personală și cea profesională, dintre cultura eclesială și cultura laică, dintre individual și comunitar, dintre particular și universal.

Mai întîi trebuie să înţelegem cine sîntem. Sîntem răscumpăraţi în Sîngele Lui, identitatea noastră derivă din relaţia cu El şi din lucrarea faţă şi împreună cu El. Noi nu sîntem doar statici, fără lucrare.

Domnul și Mîntuitorul spune: Tatăl Meu lucrează şi Eu de asemenea lucrez. Înțelegem că această lucrare ne depășește limitele geografice, limitele vieții noastre, limitele înțelegerii noastre, că are de-a face cu o istorie care se întinde de la Creație pînă la a Doua Sa venire și dincolo de aceste limite.

Şi noi, fiind creați după chipul şi asemănarea Lui, trebuie să lucrăm, dar în relaţie cu El în acest măreț proiect.

Matei cap. 25 leagă viclenia de lenevie, sînt surori, vin împreună. Leneşul vicleneşte și vicleanul lenevește. Lenea este condamnată şi nu va fi niciodată o odihnă asemănătoare lenevirii. Odihna la care ne cheamă Evanghelia și Apostolul, odihnă ca cea de Sabat, odihna la care era chemat poporul Israel în vechime nu are nimic de-a face cu leneveala, cu ne-trebnicia, cu ne-ocuparea.

De aceea trebuie să ne întrebăm cum anume ne vom dezvolta ca parte din LUCRAREA lui Dumnezeu?

Dumnezeu ne-a înzestrat cu talente naturale. Acestea rămîn aşa pînă cînd, după convertire și locuirea Duhului în noi, se suprapun darurile spirituale peste ele sau în adăugare faţă de ele. Bill Clinton avea talent natural de vorbitor, dar nu avea dar spiritual de predicator. Moise nu avea niciun fel de talent de vorbitor și totuși a primit o lucrare de retor și conducător prin vorbire.

Vocația are o dimensiune terenă, orizontală și este legată de talentele naturale pe care cineva le are: carismă, o bună retorică, o voce pătrunzătoare, un creier bine organizat. Cineva poate fi un profesor de vocație, medic de vocație. Meseriile vocaționale presupun un talent natural, care este mai apoi potențat prin instruire, formare, educație. Trebuie să ne căutăm profesia, ocupaţia, meseria în funcţie de înzestrările naturale şi de darurile pe care Dumnezeu ni le-a dat.

Dincolo de abilitățile cîștigate în școală, traducerea din limbile clasice, spre exemplu, dincolo de vocația de profesor, în cazul meu, a apărut deja sau va apărea chemarea spirituală, care vine copleșitoare, pentru că are o dimensiune metafizică și vizează, dincolo de talentele naturale, TALANTUL încredințat în mod spiritual, prin împuternicirea Duhului Sfînt.

Chemarea are o dimensiune spirituală, metafizică (legătură cu lumea nevăzută) și se manifestă în relație cu al nostru Creator, cu Cel despre care Psalmul 139 – dacă admitem aceste presupoziții ale creștinilor (că am fost creați, că cineva ne-a rotit ADN-ul și ne cunoaște destinul și ziua morții, Psalmul 139:16) -, spune că El ne cunoaște rostul și rolul chiar din pîntecele maicilor noastre.

Schimbarea presupozițiilor

Iată AȘADAR:

Dacă AM schimba cîteva presupoziții fundamentale pentru a ne alegem felul în care ne petrecem viețile?

Citește mai departe articolul AICI pe Edictum Dei