Casa este oglinda proprietarilor săi! Casa vorbește despre noi. Am luat-o în primire goală și i-am depășit toate așteptările cu privire la amenajare. I-am dat personalitate prin culoare și piese de mobilier care vorbesc despre simplitate, eleganță și confort. Am transformat casa în acasă cu ajutorul motorului de căutare mobilă și decorațiuni Favi.ro – universul în care sute de mii de produse, de la peste 250 de magazine din România sunt doar la un click distanță.
Imagine Favi.ro
Holul – Bine ai venit acasă!
Ușa se deschide, grijile se lasă afară și intri în căminul visat, unde culorile zâmbesc din tablouri inspirate, iar atmosfera caldă te invită la relaxare. Toți papucii se odihnesc aici, într-un dulap special pentru ei, iar hainele de stradă stau cuminți pe cuierul dedicat lor. E loc și de o banchetă comodă, pe care ne așezăm să dăm papucii jos sau să îi încălțăm. Pe perete are loc de cinste oglinda în care ne privim și facem ultimele retușuri la ținută înainte de a ieși pe ușă.
Imagini Favi.ro – Editare Canva.com
Bucătăria – Laboratorul de bunătăți
Din punctul meu de vedere, bucătăria este inima casei, laboratorul de bunătăți dulci și sărate, locul în care timpul zboară printre cratițe și preparate culinare delicioase.
Fiecare gospodină vrea o bucătărie mare, dotată cu aparatură de ultimă generație și mobilier rezistent, căci aluatul se frământă cu putere, iar apa mai sare și pe unde nu vrei, mai ales dacă jonglezi cu mai multe oale în același timp.
O masă mare, dacă familia se adună în jurul ei în bucătărie, și mobilier încăpător, căci o gospodină știe de câte ustensile are nevoie și dacă mai e și pasionată de căni și farfurii, va fi foarte atentă la ce mobilier va agonisi.
Imagini Favi.ro – Editare Canva.com
Livingul – Sanctuar de întâlniri
Poveștile se spun cu siguranță în living, pe un colțar confortabil, cu o cafea sau un ceai aburind în față. Tot aici este și terenul de joacă al celor mici, dar și locul în care familia se adună pentru un film bun sau un meci cu miză.
Orice living care se respectă are și o bibliotecă încăpătoare și o măsuță de cafea șic. Revenind la colțar, care cred că este piesa de rezistență din living, pe lângă faptul că e musai să fie prietenos la șezut, recomand să fie extensibil, perfect pentru ocaziile în care oamenii dragi vin în vizită.
Imagini Favi.ro – Editare Canva.com
Dormitorul – Linie directă cu Moș Ene
În dormitor e musai ca pacea să domnească, pentru ca somnul lin și odihnitor să se instaleze repejor, motiv pentru care, eu nu aș pune aici un televizor, ci doar o lampă liniștitoare și o carte bună înainte de culcare.
Bineînțeles că un pat mare și confortabil trebuie să fie rege în dormitor, alături de un mobilier încăpător, pentru simplul motiv că doamnele au multe piese vestimentare, iar mai nou, nici domnii nu se lasă mai prejos.Iar dacă ești romantică și visătoare, așa cum sunt eu, alegi și un balansoar liniștitor, perfect pentru timpul de lectură alocat înainte de somn.
Imagini Favi.ro – Editare Canva.com
Camera copilului – Proiectul de suflet al părinților
Dacă există un colț al divinului în casă, este cu siguranță camera copiilor. Părinții știu că nu multe experiențe din viață se ridică la nivelul emoțional al experienței de amenajare a camerei copilului tău. Alegi tot ce este pe lume mai frumos, fără a uita de siguranță și confort. Iar Favi.ro ne pune la dispoziție piese de mobilier de vis pentru camera celor mici.
Imagini Favi.ro – Editare Canva.com
Ei bine, la final de proiect de amenajare interioară, declar cu mâna pe inimă că așa arată o casă fericită.
Designer de ocazie – proprietara casei, ajutor de nădejde – Favi.ro.
Articol pentru SuperBlog 2023.