Atenționare: acest articol a mai fost publicat atît aici, cît și pe Edictum DEi. A trecut ceva timp de atunci, dar revin asupra acestui text, acum cînd viața mea depinde de un fir de ață (chirurgicală … la propriu!). Iată cît de puternice și importante sînt aceste lucruri! Nimic nu s-a schimbat! Insist!
Sîntem căsătoriți de 33 de ani. În iulie 1991, în plină criză economică, ne-am căsătorit fiind foarte tineri. Doi copii, eu aveam 20 de ani, ea, 21. Ne-am întîlnit prima oară în 1985 și, cu toate că eu nu cred în ”dragoste la prima vedere”, mie așa mi s-a întîmplat. Am văzut-o și mi-am spus: ”Aceasta ESTE soția mea!” În acești 30 de ani am adunat multe, foarte multe bucurii, dar și cîteva păreri de rău, nostalgii în sensul etimologic al cuvîntului (dureri ale reîntoarcerii). Zilele acestea, întorcîndu-ne în trecut și evaluîndu-ne viața, îi spuneam Nataliei că am fost mult prea fericiți, mai fericiți decît este permis, am mîncat din tortul vieții cu lăcomie. A fost aproape perfect (cel puțin în ce o privește pe ea, totul a fost perfect!) dar, dacă aș avea un fel de mașină a timpului, m-aș întoarce să schimb cîte ceva, ca să fie mai mult ca perfect! În alte texte am enumerat mai multe astfel de păreri de rău, aș putea scrie cel puțin 30 pentru fiecare an, dar încerc să le restrîng doar la 10 majore:
1. TIMPUL – îmi pare rău că n-am petrecut mai mult timp împreună. Am avut o viață profesională cu multe călătorii. Au fost călătorii în care am fost singur, deși ea ar fi putut fi cu mine. Au fost momente, pe care m-aș fi bucurat să le fi împărtășit împreună. Acum, cînd îmi dau seama că cea mai mare parte din căsnicia noastră se va fi scurs deja, prețuiesc fiecare clipă. Ea calcă rufe? Îmi iau laptopul sau tableta ca să lucrez lîngă ea. Călătoresc undeva mai mult de o zi? Facem eforturile necesare, ne așezăm ultimul copil dormind în carseat și plecăm la 5.30 dimineața, ca să avem încă 4 ore împreună ținîndu-ne de mînă (în sfîrșit am avut și o mașină cu transmisie automată!)
2. DIMINEȚILE – de multe ori am început diminețile împreună. Au fost cele mai minunate, dar în multe ocazii am fugit ca un apucat spre lucrul care oricum m-ar fi așteptat tot acolo. În multe dimineți, în loc să ne deschidem zilele cu zîmbet, așa cum o făceam în primii ani ai căsniciei noastre, mi-am aruncat ochii în telefon sau tabletă să văd ce mai e ”nou”. ”Nimic nou sub soare, ce a fost va mai fi!” Acum am revenit la acel obicei de acum 30 de ani, să ne spunem unul altuia ”bună dimineața” cu un zîmbet.
3. PRÎNZURILE – fiind de multe ori în fugă, am mîncat prin oraș, cu prieteni, deși de multe ori ea m-a așteptat cu masa pusă, ca să mîncăm împreună. Prînzul, nu cina, era pe vremea noastră cea mai importantă masă a românilor. Acum vremurile s-au schimbat. Încercăm să corectăm și să mîncăm împreună. Masa împreună are conotații simbolice. Pînă și Dumnezeu ne invită la o masă eternă, escatologic vorbind.
4. SERILE – serile în care nu ne-am împăcat, dacă va fi fost vreo tensiune între noi, serile în care ne-am culcat bosumflați. Scriptura ne învață să nu apună soarele peste mînia noastră. În 21 mai 2007 aș fi murit în somn. Aș fi murit lăsînd regretele unei discuții neîncheiate în pace. Acum, cînd stau și mai aproape de momentul despărțirii, avem grijă de fiecare clipă în parte.
Citește mai departe AICI pe Edictum Dei
5. NOPȚILE – nopțile de lucru, nopțile albe, nopți pierdute pentru odihnă și ”cîștigate” pentru scris la diferite proiecte, nopți în care ea s-a dus singură să adoarmă copiii și eu am rămas mult în noapte lucrînd la tot felul de dead-lines, care mi-au uzat trupul și nervii, fiind a doua zi iritabil, cu puțină energie fizică și emoțională și pentru ea și pentru copii.
