Ce bine că am învățat să cred în mine, Să mă ridic oricât mi-ar fi de greu, Că nu m-am risipit crezând în tine Și m-a ținut în viață Dumnezeu.
Ce bine că nu mi-am făcut iluzii, Ce bine că-n minciună n-am crezut, Ce bine că mai sunt, fără perfuzii, Deschizând ochii altui început.
Iar dacă mâine-mi vei ieși în caleSă-mi spui din nou că doar mi s-a părut,Că-s vinovată, că o iau la vale…Că nu-i adevărat că m-a durut…
Ce bine că n-am adunat otrava Cu care mă hrăneai la prânz și-n zori, Ca și la cină… netezindu-mi tavaCu-al tău venin – un dar de sărbători .
Ce bine că mai pot picta o strofă,Ce bine că mai pot gândi un vers, Ce bine că mai curg, chiar pe sub stofă,După doi ani, doi ani trăiți invers.