Scriptura inventariază multe ocurențe referitoare la har. Nu vom reuși să facem un studiu exhaustiv în cîteva sute de cuvinte, dar putem roti diamantul harului pe cîteva fețe și să privim cel puțin șapte aspecte ale, așa cum îl numește Apostolul Petru, ”harul felurit al lui Dumnezeu” (1 Petru 4:10). Dacă este felurit, înseamnă că se deschide un evantai de posibilități. Iată 7 aspecte, 7 fețe ale harului felurit de care ne face parte Creatorul.

1. Harul prezenței Sale sau harul general. Poți admite sau nu existența Sa, poți recunoaște sau nu prezența Sa, noi credincioșii credem că lumea se ține încă în mișcare, viață și ființă din pricina faptului că Dumnezeu nu este ”abstract”, etimologic vorbind, nu se abstrage lumii, este încă peste noi, cu noi, după cum îi este numele dat Mîntuitorului Emanuel. Este într-un fel cu cei credincioși, este ”în ei”, dar peste toată creația, de asemenea. Pentru că ”ploaia cade și peste cei buni și peste cei răi, soarele răsare și peste cei drepți și peste cei nedrepți” (Matei 4:45). Printre cei mai cruzi criminali există oameni cu digestie corectă și inimă de fier. De ce? Pentru că Dumnezeu își manifestă harul prezenței Sale suverane peste lume în mod ”nedrept”. În concepția creștină omul este corupt dinainte de naștere: ”în păcat m-a zămislit mama mea”, spune Psalmistul. Toată lumea este insuportabilă pentru sfințenia lui Dumnezeu. Fiecare dintre noi sîntem în delict ontologic prin simpla noastră existență. Ar trebui să fim cauterizați la prima minciunică. Dar Dumnezeul ”oricărui har” (1 Petru 5:10) este peste noi, între noi, cu noi, în noi. Focul iadului se manifestă în primul rînd prin abstragerea lui Dumnezeu din acel loc, iadul este ”ateu”, topic vorbind, fără Dumnezeu.

2. Harul pedepsei lui Dumnezeu. Da, sună oximoronic, dar pentru cei care sînt într-o relație de adopție cu Dumnezeu, pentru cei cărora li s-a dat ”harul” înfierii prin credință, există un har special, de apreciat. Autorul Epistolei către Evrei (Evrei 6:10) ne spune că ”Dumnezeu ne pedepsește ca pe niște fii”, spre mai marele bine al nostru. Dacă nu ne-ar fi pedepsit, ne-ar fi tratat ca pe niște feciori din curvie, ca pe niște bastarzi. Psalmistul ne spune că tocmai atunci cînd ne preumblăm ca niște oi dezorientate prin Valea Umbrei Morții, ”toiagul și nuiaua Sa ne mîngîie”.

Citește restul articolului pe Edictum Dei AICI