Când primești vestea că un om drag ție are cancer ceva se prăbușește. Cerul se întunecă și ceața coboară peste gândurile tale. Brusc, te regândești. Începi să cauți alte întrebări, alte răspunsuri. Totul devine confuz, nesigur. Atât de confuz, încât nu mai zărești drumurile și posibilitățile. Ceea ce numești „viață” sau „moarte” capătă alt sens. Intri într-un nou joc, cel al minunilor, al speranței, al neîncrederii, al luptei fără sfârșit cu incurabilul. Cauți când și cu ce ai greșit și îți descoperi vini la care nu ai meditat până atunci. Te acuzi pentru vrutele și nevrutele tale, apoi oscilezi între vină și iertare. Îți spui că trebuie să mergi mai departe. Că trebuie să mergi până la capăt. Prietenii te încurajează. Neprietenii se bucură. Majoritatea îți transmit gândurile lor de încurajare, dar simți că acestea nu sunt autentice...