Toată lumea înțelege că viața este scurtă și că e dureros să o irosești. Cu toate acestea, majoritatea preferă să-și petreacă ziua făcând lucruri pe care nu și le dorește, pe care nu le iubește. O cale simplă prin care poți verifica dacă aparții acestei majorități este aflarea răspunsului la întrebarea ”ai face ceea ce faci acum dacă ai avea bani?”
A spune că nu poți să faci ceea ce iubești pentru că nu ai bani te menține într-un confortabil cerc vicios. Siguranța implicită traiului în zona de confort te duce cu pași mici și siguri înspre o monotonie mortală. Un loc de muncă confortabil, sigur pe termen lung te salvează de la ruina financiară, dar te sărăcește afectiv și creativ.
Am trăit pentru a munci aproape 20 de ani. De fiecare dată când am simțit amenințarea morții, am schimbat locul de muncă. Dar de fiecare dată nu am ales să fac ceea ce-mi doresc, ci ceea ce trebuie. Trebuia pentru că așa se așteptau ceilalți de la mine sau trebuia pentru că aveam nevoie de bani. Nu am avut șansa să învăț fericirea de a face ceea ce iubești, nici de la părinți, nici de la profesori. Am crescut într-o perioadă în care a nu avea un loc de muncă era o infracțiune. Deși nu m-am plictisit niciodată la serviciu, am avut multe zile în care mă trezeam și-mi spuneam: ”nu am chef să merg astăzi la muncă”. O perioadă am crezut că această atitudine față de muncă se numește lene. Totuși, cu toată lenea de care eram capabilă, am observat că sunt activități pentru care eram dispusă să investesc 20 de ore pe zi. Am căutat să descopăr elementul comun care mă determina să muncesc uneori fără să sesizez oboseala și, în plus, să nu fiu remunerată pentru asta. Inițial nu am avut curajul să accept că plăcerea este cauza, iar când am acceptat acest lucru m-am acuzat că sunt o persoană hedonică.
Anii au trecut mai repede decât mă așteptam și am constatat cu uimire că am făcut mult pentru alții și puțin pentru mine. Și am decis că a venit ziua în care să spun ”stop”. Nu voi uita acea zi în care am decis să-mi asum riscul de a face ceea ce-mi doresc, să nu mai vreau să muncesc pentru că vreau să fac ceea ce-mi place. Nu spun că a fost ușor, dar este posibil. Tot ceea ce am făcut a fost să mă gândesc ce aș face dacă aș câștiga la loto 1 milion de lei. Nu i-am câștigat, dar am dobândit ceva mult mai valoros: libertatea de a face, în locul obligației de a face.
Și dacă cineva mă întreabă ce fac acum îi răspund simplu: trăiesc. Dar nu oricum.