Popescu Dana

  • img
    • Articole
    • Vizualizări

    Popescu Dana

    Limita minima in negociere sunt principiile mele. Fac diferenta intre lucrurile pe care pot si trebuie sa le schimb si cele pe care trebuie sa le accept asa cum sunt. Imi plac paradoxurile si umbrele. Imi plac pionierii si activitatile lor. Imi plac cei care stiu si au curajul sa spuna nu. Imi plac mai ales cei care fac diferenta intre da, nu si nu stiu.

    Profilul de blogger pe toateBlogurile

Articole postate de Popescu Dana

  • CORNEȚENII - Deschideți poarta soarelui... 141

    ...

    Citește mai departe

  • Lupta cu cancerul | Gânduri de seară | fila 3... 144

    Desprindere, fier, Traian Marcu, 2015 În urmă cu două luni am aflat că soțul meu are adenocarcinom de prostată într-un stadiu avansat, cu risc înalt de metastazare. Așa cum spuneam în postările anterioare, această veste a fost foarte greu de „digerat” și de acceptat. După etapa de șoc, am încercat să mă regândesc în raport cu mine însămi și cu ceilalți. În fiecare zi de atunci primesc câte o lecție. Deși am fost deschisă și mi-a plăcut mereu să învăț, aceste ultime lecții le-am primit inițial cu forța, fără să mi le do

    Citește mai departe

  • Ce am învățat de la cancer - fila 2... 150

    un apus ca toate celelalte - © Dana Popescu  Orice luptă e mai ușoară alături de prieteni. Știam asta teoretic, dar până acum nu am solicitat sprijin în depășirea obstacolelor pe care le-am întâlnit. Nu mi-am împărtășit nici succesele, dar nici durerile. Nici reclamă, nici solicitări de compasiune. Am luptat singură, am pierdut sau am învins și m-am bucurat de propriile-mi victorii, mai mari sau mai mici, tot în singurătate. De data asta, deși cu un orgoliu fără măsură credeam că pot orice, nu am reușit să mă alin singură. La început mi-a fost greu, mi-a fost rușine,

    Citește mai departe

  • Ce înseamnă „lupta” cu cancerul - fila 1... 150

    o fotografie de acum doi ani cu dragul meu  Când primești vestea că un om drag ție are cancer ceva se prăbușește. Cerul se întunecă și ceața coboară peste gândurile tale. Brusc, te regândești. Începi să cauți alte întrebări, alte răspunsuri. Totul devine confuz, nesigur. Atât de confuz, încât nu mai zărești drumurile și posibilitățile. Ceea ce numești „viață” sau „moarte” capătă alt sens. Intri într-un nou joc, cel al minunilor, al speranței, al neîncrederii, al luptei fără sfârșit cu incurabilul. Cauți când și cu ce ai greșit și îți descoperi vini la care nu ai medi

    Citește mai departe

  • Fine Experience la Palatul Noblesse... 192

    • Arta
    • 15-03-2017 23:30

    La Fine Experience by the GOOD REPORT ce a avut loc la Palatul Noblesse din București am expus două dintre lucrările realizate prin tehnica de modelare directă prin sudură. ...

    Citește mai departe

  • Traian Marcu / performance... 185

    ...

    Citește mai departe

  • Despre nesiguranța financiară... 164

    Toată lumea înțelege că viața este scurtă și că e dureros să o irosești. Cu toate acestea, majoritatea preferă să-și petreacă ziua făcând lucruri pe care nu și le dorește, pe care nu le iubește. O cale simplă prin care poți verifica dacă aparții acestei majorități este aflarea răspunsului la întrebarea ”ai face ceea ce faci acum dacă ai avea bani?”A spune că nu poți să faci ceea ce iubești pentru că nu ai bani te menține într-un confortabil cerc vicios. Siguranța implicită traiului în zona de confort te duce cu pași mici și siguri înspre o monotonie mortală. Un loc de muncă confortabil, sigur pe termen lung te salvează de la ruina financiară, dar te sărăcește afectiv și creativ.

    Citește mai departe

  • Veşnic rebelă... 168

    De când îmi amintesc despre mine sunt o rebelă. Am fost o protestatară în raport cu autoritatea părinţilor în pruncie, apoi cu cea a profesorilor la şcoală şi, în ultimă instanţă, cu cea a şefilor la serviciu. Iar de câţiva ani, de când sunt singurul meu şef, rebeliunea este doar faţă de stupiditatea autorităţii publice, mai ales în ceea ce priveşte interpretarea rigidă de către aceasta a ceea ce este permis sau interzis.Jocul meu preferat a fost (şi rămâne) unul ce se poate rezuma astfel: "prin reducere la absurd să presupunem că este aşa cum spui tu". Şi întregul meu demers cognitiv devine astfel o lungă serie de argumente pentru a ajunge la o concluzie falsă şi a dovedi astfel că şi ipoteza de la care am plecat dându-ţi dreptate este de asemenea falsă.Dar, cu toate că îmi place mult jocul, sunt situaţii când îl refuz. Nu presupun, nici măcar prin reducere la absurd, că albul este negru sau negrul este alb, că apusul soarelui e răsărit şi invers. În aceeaşi măs

    Citește mai departe

  • Opinii despre Phantom (a) lui Peter Lik... 160

    Aflu astăzi din The Guardian că cea mai scumpă fotografie vândută vreodată este aceasta : Fotografia  a fost vândută cu 6,5 milioane de dolari, Peter Lik surclasându-l pe Andreas Gursky, a cărui fotografie "Rhein II" a fost vândută în anul 2011 pentru doar 4,3 milioane de dolari (sic!). Acestea fiind spuse,

    Citește mai departe

  • Curajul de a spune ceea ce gândeşti - studiu de caz 160

    Astăzi am constatat cu uimire că mi-am pierdut curajul de a spune "nu" atunci când majoritatea spune "da". Oare asta să fie lecţia pe care am învăţat-o din experienţele mele de viaţă ? Nu, nu-i acesta motivul, pentru că nu mă simt confortabil descoperindu-mă astfel. Mă găsesc într-o zonă cognitiv disonantă: eu cea de astăzi nu sunt în acord cu mine, cea de ieri. Grea povară ... !Oare asta înseamnă că am devenit tolerantă, că am reuşit să văd şi tonurile de gri ? Nu-i nici acesta motivul, pentru că tăcerea mea necurajoasă este ivită din teama că aş putea să pierd simpatia celor care îmi admiră fotografiile postate în spaţiul virtual.Sunt în situaţia de a alege între confort şi disconfort. Găsesc că o soluţie de a ieşi din acest impas este să aleg ceea ce e mai important pentru mine. Altfel spus, să aleg dacă să mă privesc în continuare cu simpatie sau dacă să mă las privită de alţii (ceilalţi) cu simpatie? Să mă bucur doar de prietenia reală a celor puţini care înţeleg g

    Citește mai departe

  • Cum am devenit fotograf... 166

    Este o provocare să scriu despre mine ca fotograf. Este întâia dată când fac asta. Dar unei provocări se cade să îi răspunzi. Iar Sorin Piciu m-a provocat să fac acest  demers.    Nu stiu când am început să fotografiez. Modul în care percep eu realitatea este unul fotografic. De când mă ştiu privesc astfel lumea. Îmi mut privirea de la un cadru la altul şi mă bucur copilăreşte de fiecare imagine pe care privirea mea avidă de frumos o captează. Am ajuns să folosesc un aparat din dori

    Citește mai departe

  • Dor... 158

    Trăiesc aici şi totuşi atât de departe. Unul dintre motivele pentru care nu mă simt confortabil aici este acela că trebuie să accept dictatura unei majorităţi tembelizate. Să mimez prietenia cu ipochimeni care au uitat să scrie şi să citească, dar care ştiu să copy-paste citate. Mulţi citează, puţini citesc. Mulţi citează mai mult decât citesc. Trăiesc într-o lume a citatelor distribuite virtual în grabă, chiar înainte de a fi citite. Era o vreme când mă minunam de disonanţa dintre om şi citatul său preferat, motivaţional, inspiraţional. Acum nu mă mai uimeşte, căci într-o cetate a minciunii şi hoţiei a devenit banal să întâlneşti un mincinos.Sunt din ce în ce mai departe de oameni şi îi iubesc doar ritualic, dintr-o obligaţie creştină.Trăiesc aici şi totuşi atât de departe. Politicienii pe care i-am ales nu sunt şi cei pe care îi merit. Nu mă împac cu media-vip-urile. Nu consum după dorinţa inventată de reclame, ci după nevoi. Nu muncesc pentru a-mi plăti ratele

    Citește mai departe

  • Revenire... 160

    Mi-am vizitat propriul blog şi am constatat cu uimire că nu am mai scris de aproape un an. Îmi vin greu cuvintele şi legăturile dintre ele. Am uitat să scriu, de parcă mi s-ar fi atrofiat zona cerebrală care îmi dădea cursivitatea în exprimare. Mă împotmolesc, mă chinui să leg câteva vorbe. Mi se pare că ceea ce pot să scriu astăzi este lipsit de sens. Iau decizia să scriu în fiecare zi, să exersez. O sumedenie de gânduri nescrise în ultimul an au murit. Poate mă definesc în continuare, dar nu le mai ştiu exprima în cuvinte. De vreo 5 luni sunt bolnavă de fotografie. Ziua mă plimb cu aparatul atârnat la gât, vânez momente memorabile, adesea ratez, privesc fotografiile altora, postez propriile fotografii, aştept să mi le privească cineva şi să mi le îndrăgească altcineva. Noaptea visez fotografiile pe care nu le-am făcut încă. Şi pentru că majoritatea fotografiilor mele sunt "black and white", am început să văd lumea monocrom.  Dar ceea

    Citește mai departe

  • Mereu vineri... 165

    Viiiiiiiiiiiiiiiineri! Uraaaaaaaaaaaa! E vineri! Majoritatea prietenilor mei se bucură vinerea că vine libertatea sfîrşitului de săptămînă. Există chiar şi o urare: "Happy Friday!". Adică să ai o "Vinere fericită". Pentru că după cinci zile petrecute la serviciu urmează două zile de basm în care te scoli la ce oră vrei, faci ce vrei sau stai cît vrei. Două zile în care ţi se pare că ai timp pentru toate lucrurile şi iubirile pentru care n-ai avut timp în perioada dintre luni şi vineri. Două zile în care îţi propui să ai timp să te plimbi, să citeşti, să găteşti, să te joci cu juniorii, să te întîlneşti cu prietenii, să te ocupi cu altceva, să faci ce îţi place.  Satisfacţia este în

    Citește mai departe

  • Comuniştii de astăzi... 167

    Oamenii care au construit şi care au susţinut comunismul nu au dispărut.Desigur că nu mă refer la părinţii, bunicii şi străbunicii noştri. Mă refer la cei tineri, fie ei corporatişti, funcţionari publici sau mici întreprinzători. Mai exact, la cei care în numele unui scop mai mult sau mai puţin personal, mai mult sau mai puţin generos sunt dispuşi să accepte sau să apeleze la orice mijloace pentru a-l atinge. Mă refer în primul rînd la cei care pot să-şi toarne prietenii şefului pentru o rapidă ascensiune financiară, la cei care tac atunci cînd drepturile lor sau ale altora sunt încălcate cu bună ştiinţă, la cei care se supun şi respectă fără crîcnire poruncile despotului, le cei cărora, de teama concedierii sau a oprobriului, le este frică să spună ceea ce simt, văd sau gîndesc, la cei care mint cînd ştiu că adevărul le poate aduce dezavantaje, le cei care se cred mai egali în faţa legii, la cei care spun că

    Citește mai departe

Articole recente

© Toate drepturile rezervate Ziarul toateBlogurile